Israelienii arestaţi pentru intimidarea lui Kovesi, duşi la IGPR pentru percheziţii informatice

Weiner Ron şi Geclowicz David, israelienii angajaţi de firma Black Cube pentru a strânge informaţii despre Codruţa Kovesi, au ajuns miercuri la Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru a asista la percheziţii informatice făcute de criminalişti, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 13 apr. 2016, 10:21
Israelienii arestaţi pentru intimidarea lui Kovesi, duşi la IGPR pentru percheziţii informatice

Potrivit surselor citate, Weiner Ron şi Geclowicz David au ajuns miercuri la prânz, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) unde vor asista la percheziţii informatice făcute de experţii criminalişti din Poliţie.

Anchetatorii verifică datele din telefoanele celor doi dar şi din laptopurile lor, au mai declarat sursele judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, percheziţiile au fost dispuse de procurorii DIICOT care instrumentează dosarul.

Cei doi israelieni angajaţi de firma Black Cube pentru a strânge informaţii despre Laura Codruţa Kovesi, vor sta în total 20 de zile în arest preventiv după ce judecătorii le-au admis marţi contestaţiile la decizia iniţială de arestare pentru 30 de zile.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţiile făcute de cei doi israelieni la decizia iniţială a Tribunalului Bucureşti. Magistraţii de la Curte au rejudecat cauza şi au dispus ca durata arestului preventiv să fie redusă la 20 de zile, în loc de 30.

Weiner Ron şi Geclowicz David sunt urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, anunţau procurorii DIICOT. Weiner Ron ar fi primit 5.000 de euro pentru această misiune, spun surse judiciare. Potrivit surselor citate, cei doi israelieni au primit o listă cu opt persoane pe care trebuiau să le urmărească, printre care se afla procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi şi alte persoane apropiate acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură situate în satul Botiza din Maramureș, este scoasă la vânzare. Ansamblul......
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...