Israelienii de la Econergy își capitalizează puternic firmele care se ocupă de regenerabile în România

Econergy, unul dintre cei mai mari investitori în regenerabile din România, cu proiecte în construcție de peste 400 MW, convertește în capital împrumuturile acordate în trecut firmelor care dezoltă proiectele de eolian și fotooltaic din România.
Mihai Nicuţ - mie, 20 mart. 2024, 18:35
Israelienii de la Econergy își capitalizează puternic firmele care se ocupă de regenerabile în România

Firma Eco Sun Jianu a primit, de la acționarul Econergy International Limited un aport de capital de 1,7 milioane de lei, astfel că firma are acum un capital social de 1.700.200 de lei, potrivit datelor din Monitorul Oficial. Majorarea de capital se face prin compensarea unor creanțe deținute de Econergy asupra firmei românești.

La fel, firma Eco Solar Power beneficiază de o majorare de capital de la acționarul Econergy, de 850.000 de lei, care se adaugă capitalului social existent, de 200 de lei. La fel, acționarul a conertit în acțiuni noi un împrumut acordat în trecut firmei.

Compania Eco Sun Melinești primește, de asemenea, o infuzie de capital de la Econergy de 1,1 milioane de lei, care se adaugă celor 200 de lei, capital social anterior, tot în contul conversiei unui împrumut anterior.

Firma Eco Sun Mihailești beneficiază de asemenea, de o majorare de capital de 1,9 milioane de lei de la Econergy, care se adaugă la capitalul inițial de 200 de lei,schema fiind aceeași – conversia unui îmorumut acordat anterior firmei.

Aceeași mișcare și în cazul companiei Eco Sun Niculești, unde Econergy convertește în acțiuni o datorie anrerioară de 1,2 milioane de lei și crește capitalul social, are ajunge astfel la 1.200.200 de lei.

Același lucru și în cazul companiei Vanatori PV Power Plant SRL, unde Econergy majorează capitalul social cu aceeași sumă, 1,2 milioane de lei, tot prin conversia unui împumut pe care Econergy nu-l mai cere înapoi, astfel că noul capital social este de 1.200.200 de lei.

În fine, și firma Eco Sun Energy beneficiază de o majorare de capita social de 1,6 milioane de lei, tot prin același mecanism, de la Econergy, capitalul social ajungând la 1.600.200 de lei.

Fiecare firmă dezvoltă de fapt un proiect regenerabil în România. Potrivit datelor de pe site-ul propriu, Econergy are în dezvoltare 24 de proiecte fotooltaice și eoliene, cu o capacitate totală de 2.200 MW, compania israeliană fiind unul dintre cei mai mari investitori din acest al doilea val de regenerabile.

Toamna trecută, companiile israeliene Nofar și Econergy au inaugurat oficial parcul fotovoltaic de la Răteși din județul Argeș, o investiție de 102 milioane de euro. Parcul, cu o capacitate de 155 MWp este cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud Est la ora actuală și este și cea mai mare investiție în fotovoltaic pusă în funcțiune în România anul trecut.

“Parcul de la Rătești este primul parc fotovoltaic al Econergy care urmează să fie conectat în România și face parte dintr-un portofoliu de 2,3GW capacitate în dezvoltare, dintre care 410MW sunt în construcție în întreaga țară, asigurând independența  energetică și decarbonizarea sectorului energetic. Piața românească este o piață cheie în sud-estul Europei, care face eforturi pentru a îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asumate pentru 2030”, a spus atunci Bogdan Asanache, Country Manager Econergy Romania.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu, președintele executiv al retailerului online eMAG, spune că produsele sunt listate pe platformă în funcție de probabilitatea cea mai mare să fie vândute....
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Preşedintele american Donald Trump a cerut Pentagonului să pregătească mai multe planuri pentru a-şi concretiza ideea ...
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a anunțat joi că este analizată o nouă variantă de traseu ...
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București (Video)
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat în data de 12.03.2025 o acțiune de control în ...