Israelienii se pregătesc intens de război. Au început exerciţiile militare cu armata SUA
„Este vorba despre cel mai important exerciţiu în domeniul apărării (anti)aeriene efectuat vreodată în comun de cele două armate”, au subliniat forţele israeliene, precizând că acesta poartă numele de „Austere Challenge 2012”.
„Exerciţiul a început să fie planificat în urmă cu doi ani şi nu constituie un răspuns la evenimente specifice din regiune”, a subliniat ea.
Aceste manevre urmează să de desfăşoare timp de trei săptămâni, la ele urmând să participe aproximativ 3.500 de militari americani şi aproximativ1.000 de israelieni.
Ele constituie „cel mai important exerciţiu din cadrul lungii relaţii militare dintre Statele Unite şi Israel”, au anunţat, la rândul lor, organizatorii, generalii american Craig Franklin şi israelian Nitzan Nuriel.
În mod oficial este vorba doar despre „ameliorarea coperării în domeniul apărării antirachetă” dintre cele două ţări şi despre „promovarea stabilităţii în regiune”, a declarat recent generalul Franklin.
Baterii antirachetă „Iron Dome” (Cupola de Oţel), dar şi rachete antibalistice de tip Arrow 2 (Hetz, în ebraică) şi Patriot urmează să fie testate cu această ocazie. Militarii israelieni vor testa, prin simulare, şi noul sistem „Praştia lui David”, capabil să intercepteze rachete cu o rază de acţiune cuprinsă între 40 şi 300 de kilometri, potrivit generalului Nuriel.
Presa israeliană scrie că un crucişător antirachetă de tip Aegis urmează să staţioneze în portul Haifa (nord), tot în cadrul exerciţiului.
Israelul este adesea ţinta unor rachete lansate de pe teritoriul Fâşiei Gaza şi se află în raza de acţiune a unor rachete siriene şi aparţinând mişcării şiite libaneze Hezbollah. Însă Israelul îşi exprimă îngrijorarea în special faţă de Iran, care dispune de rachete balistice cu rază lungă de acţiune.
În plus, regimul israelian a acuzat Iranul că vrea să se doteze cu arma nucleară sub acoperirea unui program nuclear civil, acuzaţie pe care Teheranul o dezminte ferm.