Israelul a atacat Iranul cu rachete, Teheranul susţine că daunele sunt limitate
Iranul a comunicat că sistemele de apărare antiaeriană au contracarat cu succes atacuri în provinciile Teheran, Khuzestan şi Ilam, iar daunele sunt „limitate”.
Presa iraniană a relatat despre mai multe explozii, timp de câteva ore, în capitală şi la baze militare din apropiere, începând de sâmbătă la ora locală 2 a.m. (vineri 22.30 GTMT).
Israelienii au afirmat că au lovit fabrici de rachete mobile şi echipamente sol-aer, iar avioanele lor au revenit la baze fără probleme.
Armata israeliană a explicat că a acţionat prin „lovituri precise asupra unor obiective militare din Iran”, „ca reacţie la lunile de atacuri continue ale regimului din Iran împotriva Statului Israel” şi a avertizat că „dacă regimul din Iran face greşeala de a începe o nouă rundă de escaladare, vom fi obligaţi să reacţionăm”.
Agenţia de presă semi-oficială Tasnim din Iran, preluată de Reuters, a transmis că „fără îndoială Israelul se va confrunta cu o reacţie proporţională”.