Israelul a desemnat doi oficiali ai Gardienilor Revoluției drept responsabili pentru atacul iranian cu drone asupra petrolierului Mercer Street
La o întâlnire cu ambasadorii statelor membre în Consiliul de Securitate al ONU, Gantz şi Lapid i-au numit pe Saeed Ara Jani, şeful comandamentului de drone, şi pe Amir Ali Hajizadeh, comandantul forţelor aeriene, drept responsabili pentru atacul soldat cu moartea a doi membri din echipajul petrolierului, un român şi un britanic.
”Iranul este responsabil pentru zeci de acte de terorism în întreg Orientul Mijlociu şi coordonează miliţii în Yemen, Irak şi alte ţări”, a mai spus Benny Gantz.
Mai mult, ”Iranul a trecut de asemenea toate liniile stabilite în precedentul acord nuclear şi acum este la numai 10 săptămâni distanţă de obţinerea materialului fisionabil care-i va permite să dezvolte o bombă nucleară”, a continuat ministrul israelian al apărării.
”Acum este momentul acţiunilor, vorbele nu mai sunt de ajuns. Este timpul pentru acţiuni diplomatice, economice şi inclusiv militare, în caz contrar atacurile vor continua”, a indicat Benny Gantz, citat de agenţia EFE, în faţa ambasadorilor ţărilor din Consiliul de Securitate la întâlnirea care a avut loc la Ierusalim.
Ministerul Apărării israelian ”a transmis informaţii aliaţilor noştri şi va continua să le ofere dovezi concrete”, a mai menţionat oficialul israelian despre atacul pe care-l atribuie Iranului.
La rândul său, şeful diplomaţiei israeliene a descris atacul asupra navei Mercer Street drept un ”atac asupra rutelor comerciale globale”. ”Este un atac asupra libertăţii de circulaţie. Este o crimă internaţională”. Prin urmare, ministrul Yair Lapid a îndemnat comunitatea internaţională să impună sancţiuni economice şi ”activităţi operaţionale împotriva Gardienilor Revoluţiei”.
”Ce va face comunitatea internaţională în această privinţă? Mai există drept internaţional? Are lumea capacitatea şi puterea voinţei de a-l aplica? Dacă răspunsul este ‘da’, atunci lumea trebuie să acţioneze acum”, a indicat el pe un ton critic.
”Dacă comunitatea internaţională nu răspunde acestui atac, atunci nu există o astfel de comunitate internaţională. În acest caz, va fi ‘fiecare pentru el’ ”, a mai spus ministrul de externe israelian, făcând aluzie la o posibilă reacţie unilaterală a Israelului.
Premierul israelian Naftali Bennett a ameninţat marţi Teheranul că Israelul este pregătit să ”acţioneze singur” după atacul asupra petrolierului Mercer Street, operat de compania Zodiac Maritime care aparţine miliardarului israelian Eyal Ofer.
Secretarul american de stat Antony Blinken a promis luni un ”răspuns colectiv” împotriva Iranului, pe care SUA, Israelul şi Regatul Unit îl acuză că se află în spatele acestui atac despre care mai precizează că a fost efectuat cu drone, în timp ce Teheranul neagă orice implicare şi promite că va răspunde ”oricărei eventuale acţiuni hazardate”.
Şeful Gardienilor Revoluţiei, Hossein Salami, a declarat miercuri agenţiei Tasnim că reacţiile Iranului la ameninţările inamicilor săi vor fi ”distrugătoare şi devastatoare”, consemnează agenţia EFE. ”De 42 de ani (de la Revoluţia Islamică) ne confruntăm cu duşmani şi suntem mai puternici şi mai hotărâţi ca niciodată”, a susţinut comandantul iranian.