Israelul acceptă un scurt armistiţiu în Gaza în timpul vizitei premierului egiptean

Economica.net
16 11. 2012
israel_546688909_34912500

„Premierul Netanyahu a răspuns favorabil unei cereri egiptene de a înceta focul în timpul vizitei în Gaza, în această dimineaţă (vineri), a premierului egiptean, o vizită ce ar urma să dureze aproximativ trei ore”, a precizat el.

„În răspunsul pe care l-am transmis egiptenilor, Israelul a afirmat că forţele israeliene vor înceta focul cu condiţia să nu existe tiruri ostile din Gaza către Israel în acest timp”, a adăugat el.

Premierul egiptean Hisham Qandil, aşteptat vineri dimineaţa în Fâşia Gaza, a ajuns deja, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate ale mişcării Hamas, ce controlează enclava palestiniană.”Premierul egiptean a ajuns (în Gaza) prin punctul de trecere de la Rafah, iar oficialii Guvernului palestinian (Hamas) l-au întâmpinat”, a precizat sursa citată pentru AFP.

Aviaţia israeliană a desfăşurat numeroase raiduri în Fâşia Gaza, dintre care multe chiar în oraşul Gaza, vineri în zori, în cea de-a treia zi a unei ofensive intense împotriva grupurilor armate din teritoriu, au afirmat jurnaliştii AFP şi surse din cadrul serviciilor de securitate ale Hamas.

„De ieri seara şi până în prezent au fost 130 de atacuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas Islam Shahwan, menţionând „zeci de atacuri” în Gaza vineri dimineaţă. Corespondenţii AFP la faţa locului au constatat raiduri multiple.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă ale Hamas, Adham Abu Selmiya, a anunţat moartea a 19 palestinieni, dintre care mai mulţi copii, şi rănirea altor 235. Joi, trei israelieni au murit în momentul în care o rachetă a lovit din plin o clădire de locuinţe din sudul Israelului.

Armata israeliană a anunţat că a desfăşurat 466 de raiduri aeriene de la începutul operaţiunii lansate o dată cu asasinarea unui lider militar al Hamas în Gaza, Ahmed Jaabari.

Ea a confirmat că „raidurile continuă”, anunţând că pe parcursul nopţii au fost lansate 11 rachete din Gaza către Israel.

În total, 280 de rachete au fost lansate către Israel începând de miercuri, dintre care 131 au fost interceptate de sistemul antirachetă Iron Dome, potrivit unui purtător de cuvânt militar.