Israelul acordă un grant de 3,2 miliarde de dolari companiei Intel, pentru construirea unei noi fabrici de cipuri în valoare de 25 de miliarde de dolari
Aceasta este cea mai mare investiție realizată vreodată de o companie în Israel.
Știrea vine în contextul în care Israelul este prins într-un război cu gruparea palestiniană Hamas, după atacul din 7 octombrie comis de aceasta. Investiția reprezintă o mare demonstrație de sprijin din partea unui gigant american și o ofertă generoasă din partea Guvernului Israelului, într-un moment în care Washingtonul a crescut presiunea asupra statului evreu pentru a lua măsuri suplimentare de a reduce daunele civile în Gaza.
Acțiunile Intel, care are angajată aproape 10% din forța de muncă globală în Israel, au crescut cu 2,73% la 49,28 de dolari pe piața Nasdaq.
Planul de extindere pentru uzina Kiryat Gat, unde are o deja o unitate de cipuri, care se află la 42 km (26 mile) de Gaza controlată de Hamas, este o „parte importantă a eforturilor Intel de a promova un lanț global de aprovizionare mai rezistent, alături de investițiile în curs și de cele plănuite în fabricile din Europa și Statele Unite”, a spus Intel într-un comunicat.
Sub conducerea CEO-ului Pat Gelsinger, Intel a investit miliarde de dolari în construirea de fabrici pe trei continente pentru a-și restabili dominația în fabricarea de cipuri și pentru a concura mai bine cu rivalii AMD (AMD.O), Nvidia (NVDA.O) și Samsung (005930.KS). Noua fabrică israeliană este cea mai recentă investiție a producătorului american de cipuri din ultimii ani.
„Sprijinul din partea Guvernului israelian va asigura… că Israelul rămâne un centru global de tehnologie și talent al semiconductoarelor”, a spus vicepreședintele Intel, Daniel Benatar, relatează Reuters.
Intel a primit în ultimii 50 de ani subvenții de 2 miliarde de dolari din partea Israelului
Ofir Yosefi, director general adjunct al Autorității pentru Investiții din Israel, a declarat că Intel a ales o grant mai mare și o rată de impozitare mai mare decât o ofertă pentru un grant mai mic și o rată de impozitare mai mică.
El a declarat pentru Reuters că procesul a durat luni de zile, deoarece o subvenție de o asemenea amploare necesită o revizuire și o analiză independentă încât să fie viabilă din punct de vedere economic. A fost astfel stabilit că Israelul va obține beneficii fiscale și economice mult mai mari, a adăugat el.
„Această investiție, într-un moment în care Israelul poartă război împotriva răutății totale, un război în care binele trebuie să învingă răul, este o investiție în valorile corecte și drepte care semnifică progres pentru umanitate”, a spus ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich.
Intel, a cărei investiție va fi finalizată peste cinci ani, va plăti o cotă a impozitului pe profit de 7,5% în loc de 5% anterior. Cota normală de impozitare este de 23%, dar conform legii Israelului, pentru a fi încurajate investițiile în zonele de dezvoltare, companiile primesc beneficii mari.