Israelul: Activităţile nucleare iraniene riscă să conducă la „război” – CNN

Economica.net
18 06. 2012
iran_550x300_24645900

Întrebat dacă discuţiile organizate la Moscova pe tema programului nuclear iranian pot oferi rezultate, Peres a răspuns: „Nu sunt sigur că vor fi rezultate, din două motive. În primul rând, poporul iranian nu este suficient de serios. În al doilea rând, ei cred că pot sabota coaliţia construită de preşedintele Barack Obama. Iranul reprezintă un pericol real”.

„Cred că timpul a expirat pentru că ei continuă să construiască bomba atomică. Continuă să facă lucruri care intră în contradicţie cu prevederile ONU. Construiesc arme nucleare şi fac provocări. Timpul Iranului începe să expire”, a avertizat Peres.

Statele occidentale suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme atomice sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.

Israelul a sugerat în mai multe rânduri că ar putea lansa raiduri aeriene asupra instalaţiilor nucleare iraniene.