Israelul are în premieră ambasador la NATO
Deschiderea acestei misiuni diplomatice la sediul NATO de la Bruxelles a fost anunţată în iunie.
Este una dintre urmările normalizării relaţiilor dintre Israel şi Turcia, oficializată în urmă cu trei luni, după şase ani de tensiuni. Turcia, care este unul dintre pilonii NATO, s-a opus până acum prezenţei acestei misiuni diplomatice.
În cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc vineri la sediul Alianţei Nord-Atlantice, Aharon Leshno-Yaar a fost ‘primul ambasador israelian care şi-a prezentat scrisorile de acreditare secretarului general al NATO’, Jens Stoltenberg, se arată într-un comunicat al misiunii Israelului la UE.
Cei doi au discutat despre ‘formularea unui nou Plan de Acţiune comun între Israel şi Alianţă’, se subliniază în document, Israelul insistând asupra faptului că ‘împărtăşeşte valorile care stau la baza NATO şi se consideră un membru al familiei transatlantice’.
Născut la Tel Aviv în 1955, Aharon Leshno-Yaar a fost numit de puţin timp ambasador la UE, după ce anterior a ocupat un post în Divizia de organizaţii internaţionale a Ministerului israelian al Afacerilor Externe.
Cariera sa de diplomat, începută în 1981, l-a dus anterior la Washington, Canberra, Singapore sau Geneva, unde a fost ambasador pe lângă Consiliul ONU pentru drepturile omului din 2008 până în 2012.
În iunie, Jens Stoltenberg a declarat că Israelul este un partener activ al Alianţei de 20 de ani şi că este timpul să se intre într-o nouă etapă a cooperării între cele două părţi.