Israelul are planuri de a inunda tunelurile de sub Gaza cu apă din mare – media

Israelul a asamblat un sistem de pompe de mari dimensiuni cu ajutorul cărora ar putea inunda cu apă de mare ampla reţea de tuneluri a mişcării palestiniene islamiste Hamas de sub Fâşia Gaza, relatează marţi dpa, citând presa din SUA.
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 11:34
Israelul are planuri de a inunda tunelurile de sub Gaza cu apă din mare - media

Ediţia din SUA a Wall Street Journal a citat luni oficiali guvernamentali americani potrivit cărora nu se ştie dacă guvernul israelian intenţionează să folosească această tactică. Israelul nu a luat o decizie finală, dar nici nu a exclus un astfel de plan, au spus oficialii citaţi.

Forţele israeliene au finalizat instalarea pompelor la nord de tabăra de refugiaţi Al-Shati la jumătatea lunii noiembrie, au precizat aceştia. Au fost instalate cel puţin cinci pompe, care pot aduce apă din Marea Mediterană, direcţionând mii de metri cubi pe oră în tuneluri, care ar fi inundate în termen de câteva săptămâni, conform presei.

Prin această tactică, Israelul ar putea distruge tunelurile şi să-i scoată pe terorişti din ascunzătorile lor subterane. Pe de altă parte, au notat oficialii americani, acest lucru ar ameninţa alimentarea cu apă a Fâşiei Gaza.

Israelul a informat iniţial SUA în legătură cu această opţiune la începutul lui noiembrie, ceea ce a lansat o discuţie privind raportul dintre fezabilitate şi impactul acesteia asupra mediului şi respectiv valoarea în plan militar a eliminării tunelurilor, a mai consemnat WSJ.

Armata israeliană a afirmat că a descoperit peste 800 de braţe de tunel de la începutul războiului din Gaza, iar duminică a spus că circa 500 dintre acestea au fost deja distruse.

Unele dintre ele erau legate de facilităţi strategice subterane ale Hamas, a menţionat armata într-un comunicat. Mai mulţi kilometri de astfel de rute subterane au fost distruse. Informaţia nu a putut fi verificată în mod independent.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% (până la 188,038 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de......
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...