‘Dacă Washingtonul are nevoie de ajutorul Teheranului pentru a soluţiona criza din Irak, SUA vor fi obligate să dea dovadă de mai multă flexibilitate în negocierile în curs privind dosarul nuclear iranian’, a afirmat corespondenta politică a postului de radio, citând ‘înalţi responsabili’ israelieni.
În ceea ce-l priveşte, ministrul turismului al Israelului, Uzi Landau şi-a exprimat regretul, într-o intervenţie radiofonică, cu privire la faptul că ‘s-a ajuns într-o situaţie în care, pentru a face faţă ameninţării jihadismului, se contează pe sprijinul Iranului şi al aliaţilor acestuia’.
Statele Unite ale Americii sunt dispuse să vorbească cu Iranul despre criza din Irak şi iau în calcul, printre altele, posibilitatea unor atacuri cu drone, a declarat luni secretarul de stat american John Kerry. Pe de altă parte, Iranul a apreciat, miercuri, că reuşita negocierilor pe marginea dosarului nuclear este o condiţie prealabilă pentru o eventuală cooperare cu SUA în problema Irakului.
Discuţiile în format de 5+1 (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) referitoare la dosarul nuclear ‘reprezintă un test de încredere’, a declarat Mohammad Nahavandian, şeful de cabinet al preşedintelui republicii islamice, invitat la o conferinţă în Norvegia. Discuţiile asupra unui acord care să traseze contururile programului nuclear iranian s-au accelerat marţi la Viena, unde părţile depun eforturi intense pentru a definitiva negocierile înainte de termenul limită stabilit la 20 iulie.