Israelul impune un „asediu total” asupra Fâşiei Gaza, anunţă ministrul apărării
„Impunem un asediu complet asupra Gaza”, a declarat Gallant într-o înregistrare video transmisă de serviciile sale.
„Fără electricitate, fără apă, fără gaz”, a adăugat el.
Circa 2,3 milioane de palestinieni trăiesc în Fâşia Gaza, un teritoriu dens populat şi măcinat de sărăcie, aflat sub blocadă israeliană din 2007.
Sirenele de alertă cu rachete au răsunat luni la Ierusalim, Tel Aviv şi în alte oraşe ale Israelului
Sirenele de alertă cu rachete au răsunat luni la Ierusalim, Tel Aviv şi în alte oraşe din Israel, informează dpa şi AFP.
Potrivit unor jurnalişti ai AFP, la Ierusalim sirenele au răsunat luni în jurul prânzului (ora 09:00 GMT), după ce fuseseră auzite sâmbătă, în prima zi a ofensivei militare declanşate de Hamas-ul palestinian dinspre Fâşia Gaza, şi mai multe rachete au fost interceptate de apărarea antiaeriană israeliană. Duminică, sirenele nu au răsunat la Ierusalim.
Deocamdată nu există informaţii privind posibile victime umane sau distrugeri materiale.
Televiziunea israeliană a informat că o rachetă a lovit o zonă deschisă lângă Tel Aviv, luni.
Militanţi palestinieni au tras mii de rachete asupra Israelului începând de sâmbătă. Majoritatea dintre ele au vizat oraşele de frontieră cu Fâşia Gaza.