Israelul „justifică” ofensiva sa la Rafah invocând existenţa unor tuneluri sub frontiera cu Egiptul – presa

30 05. 2024
Fasia Gaza Hamas

„Informaţiile presei israeliene despre existenţa unor tuneluri la frontiera Egiptului cu Fâşia Gaza nu sunt adevărate”, a declarat această sursă.

„Israelul foloseşte aceste alegaţii pentru a justifica continuarea operaţiunii asupra oraşului palestinian Rafah (în extremul sud al Fâşiei Gaza, la frontiera cu Egiptul) şi pentru a prelungi războiul în scopuri politice”, a adăugat ea.

Anterior, consilierul israelian pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, declarase că Israelul trebuie să „se asigure (de la egipteni) că nu există contrabandă prin tunelurile” sub graniţa dintre Egipt şi teritoriul palestinian asediat, unde se înfruntă de aproape opt luni Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

„Trebuie să închidem frontiera între Egipt şi Fâşia Gaza”, a adăugat el într-un interviu acordat postului israelian de radio Kan.

Din 2013, armata egipteană a distrus sute de tuneluri subterane săpate între Fâşia Gaza şi Egipt, care în opinia sa au servit pentru contrabanda de luptători şi arme în timpul lungii sale campanii împotriva grupărilor jihadiste din Peninsula Sinai (nord-estul Egiptului).

Destinate contrabandei sau în scopuri militare pentru grupările armate palestiniene, punctele de trecere clandestine săpate în Fâşia Gaza sunt de multă vreme esenţiale pentru a ocoli blocadele impuse de Israel şi Egipt.

De la începutul războiului din Fâşia Gaza, Israelul a afirmat în repetate rânduri că prin tunelurile de sub frontiera cu Egiptul contrabanda continuă.

În ianuarie, şeful serviciilor de comunicaţii ale statului egiptean, Diaa Rashwan, a declarat că Egiptul a „eliminat aceste tuneluri odată pentru totdeauna”, făcând „imposibilă orice operaţiune de contrabandă, fie la suprafaţă, fie sub pământ”.

Egiptul a acuzat atunci Israelul că încearcă să justifice ocuparea ilegală a coridorului Philadelphia, o zonă tampon la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Egipt, potrivit lui Rashwan.

Miercuri seara, un responsabil militar israelian a anunţat că armata israeliană a preluat controlul asupra coridorului Philadelphia. Contraamiralul Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene, a declarat că armata israeliană a descoperit „aproximativ 20 de tuneluri” în această zonă.