Israelul se pregăteşte de o agravare a securităţii la frontiera sa cu Egiptul

Economica.net
24 09. 2012
israel_546688909_34912500

„Israelul a desfăşurat un batalion suplimentar, «Karakal», lângă această frontieră, fiindcă Sinai a devenit un cuib de terorişti”, a declarat duminică pentru postul public de radio generalul în rezervă Zvi Vogel, fostul comandant al regiunii militare sud a Israelului. Batalionul, numit „Karakal”, după numele unui linx din deşert, este o unitate de luptă de elită mixtă (bărbaţi şi femei) creată în 2004.

„Nu mai există atât de mult timp, doar rezervişti şi grăniceri patrulează de-a lungul frontierei, în special pentru a stopa activităţile ilegale ale beduinilor din Sinai”, contrabandă, trafic de prostituate şi de migranţi africani, a recunoscut generalul Vogel.

De fapt, de mai mult de 30 de ani, datorită tratatului de pace israeliano-egiptean din 1979, această zonă frontalieră era considertă drept cea mai liniştită din Israel.

Ministrul pentru Dezvoltare Regională, Sylvan Shalom, la rândul său a considerat că „dacă Egiptul a început să acţioneze împotriva teroriştilor în Sinai, este încă insuficient”.

Potrivit unei persoane cu grad înalt din armata israeliană, citată de postul de radio, „avertizările asupra atentatelor planificate provenind din Sinai au fost mai numeroase în acest an decât la frontiera cu Fâşia Gaza” controlată de către Hamas.

Agravarea situaţiei de securitate s-a produs după îndepărtarea de la putere a preşedintelui egiptean Hosni Mubarak în februarie 2011.

În consecinţă, Israelul accelerează lucrările pentru terminarea construcţiei unei impozante bariere de securitate, dotată cu sisteme electronice de avertizare dispuse de-a lungul celor aproximativ 250 de kilometri de frontieră. Şantierul va trebui finalizat până la sfârşitul anului 2012.