Istoricul Alex Stoenescu: „Peleşul s-ar putea să revină poporului român”

Economica.net
14 02. 2012

Istoricul Alex Stoenescu spune că recunoşterea oficială ca membru al Casei Regale, nu face altceva decât să confirme spusele istoricilor.

Căsătoria lui Carol al II-lea a fost perfect legală şi niciodată desfiinţată juridic. Acum s-a dat un verdict care doar a confirmat acest lucru. Nu cred că înseamnă ceva important. Personalilatea regelui Mihai a fost folosită în scopuri de propagandă politică, nu de ieri, de astăzi, încă de prin ’90. Noi avem o problemă regală cu regele Mihai. Singurul avantaj care ar putea să apară este că s-ar putea ca Peleşul să revină poporului român. În măsura în care prinţul Paul intenţionează să continue demersurile juridice, atunci lucrurile se vor complica. Este un risc de scandal foarte mare„, a declarat Alex Stoenescu.

Prinţul Paul de România a cerut în instanţă, în numele tatăului său, Carol Mircea, recunoaşterea în România a hotărârii instanţei de la Lisabona din 1955, prin care Carol Mircea a fost recunoscut ca fiu legitim al Regelui Carol al ll-lea şi succesor al acestuia.

Procesul de exequator, deschis de Carol Mircea, prin fiul său, prinţul Paul de România, se referă la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti de la Lisabona din 1955, prin care Carol Mircea a fost recunoscut ca fiu legitim al Regelui Carol al ll-lea şi succesor cu drepturi depline al acestuia, cu toate drepturile ce decurg din aceasta.

ÎCCJ a recunoscut, marţi, sentința de la Lisabona dată în cazul Prințului Paul. Decizia este irevocabilă.