ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, spune că a luat act de declarația ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, referitoare la elaborarea primei strategii naţionale în domeniul inteligenţei artificiale. În același timp, ANIS este de părere că strategia națională pentru AI trebuie să includă măsuri concrete prin care curricula școlară să fie actualizată și adaptată evoluției tehnologice a societății.