Italia a raportat marți 122 de noi cazuri de infectări cu Covid-19, un număr comparabil cu cele din primele zile ale izbucnirii pandemiei

Economica.net
23 06. 2020
coronavirus__6758498575849_63212900

Primul caz de transmitere locală a fost anunţat în Italia în data de 20 februarie. Pe 26 februarie, Italia avea 76 de cazuri noi, iar acest număr a crescut brusc la 252 în ziua următoare şi a cunoscut apoi o creştere dramatică până la sfârşitul lunii martie.

În urma datelor comunicate marţi de Agenţia de Protecţie Civilă italiană, numărul total al infectărilor a urcat la 238.833, iar bilanţul deceselor a crescut cu 18 victime şi a ajuns la 34.675.

Numărul deceselor anunţate marţi este cel mai mic raportat de autorităţi după data de 2 martie.

O altă veste pozitivă vizează cazurile active, al căror număr a scăzut cu peste o mie în comparaţie cu ziua de luni şi a ajuns la 19.573. Acest parametru a atins valoarea maximală – 108.000 – în data de 19 aprilie.

Italia este una dintre ţările care au fost cel mai grav afectate de pandemia de Covid-19. Autorităţile de la Roma au decretat carantină naţională la începutul lunii martie şi primele măsuri de relaxare a restricţiilor au fost adoptate gradual la începutul lunii mai.