Italia: Camera deputaţilor aprobă reforma legislaţiei muncii propusă de guvern
Legislaţia a fost aprobată cu 316 voturi pentru, şase voturi împotrivă şi cinci abţineri, în camera inferioară a Parlamentului italian, care are 630 de membri.
Deputaţii de dreapta şi de stânga au plecat din sală înaintea votului, la fel ca şi peste 30 de membri ai Partidului democrat la putere, care se opun reformei propuse de Renzi.
Aşa-numitul ‘act privind locurile de muncă’ încearcă să simplifice procedurile pentru angajarea şi concedierea salariaţilor. De asemenea, textul conţine angajamente de a ameliora căutarea de locuri de muncă de către şomeri şi extinderea ajutorului de şomaj, însă criticii propunerii afirmă că nu au fost alocate fonduri în acest scop.
După votul de marţi, reforma legislaţiei muncii trebuie aprobată şi de Senat, camera superioară a Parlamentului, într-un vot care ar urma să aibă loc în săptămânile următoare.
Primul sindicat ca mărime din Italia, CGIL şi cel de al treilea, UIL, au lansat un apel la grevă generală împotriva acestui pachet legislativ la 12 decembrie.
Reformele propuse sunt încă vagi, notează DPA, precizând că parlamentului i s-a cerut să aprobe o lege-cadru care stabileşte principii largi, lăsând în sarcina guvernului completarea detaliilor ulterior.
Guvernul de la Roma ar urma să finalizeze revizuirea legislaţiei muncii – despre care premierul Renzi susţine că este esenţială pentru ieşirea ţării din recesiune – la începutul anului viitor.