Italia, din nou în recesiune

Institutul italian de statistică (Istat) a confirmat luni că economia italiană (a treia mare economie din zona euro) este în recesiune, după ce a înregistrat o contracţie de 0,2% în trimestrul al treilea, urmată de un declin de 0,7% în ultimele patru luni din 2011, transmite AFP.
Economica.net - lun, 12 mart. 2012, 10:35
Italia, din nou în recesiune

În ritm anual, Produsul Intern Brut al Italiei a înregistrat în perioada octombrie-decembrie 2011 o scădere de 0,4%, comparativ cu trimestrul patru din 2010. O recesiune este definită în mod tehnic drept două trimestre consecutive de contracţie a economiei, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2011 economia italiană a înregistrat o creştere de 0,5%, sub ţinta guvernului de 0,6% dar peste estimarea preliminară ce indica un avans de 0,4%.

Italia a fost lovită în plin de criza datoriilor din zona euro, creşterea costurilor de creditare şi căderea guvernului condus de Silvio Berlusconi în luna noiembrie. Fostul profesor de economie Mario Monti a preluat postul de premier şi în fruntea unui guvern de tehnocraţi a demarat o sere de măsuri de austeritate care au inclus majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli în ideea de a echilibra bugetul Italiei până în 2013.

Pentru acest an guvernul italian estimează un declin de 0,4% a economiei, în timp ce Comisia Europană se aşteaptă la o scădere de 1,3% iar FMI, la un recul de 2,2%.

Datoria publică a Italiei, una dintre cele mai îndatorate ţări din lume, a continuat să crească în 2011, ajungând la finele anului trecut la 120,1% din Produsul Intern Brut (PIB), de la nivelul de 118,7% din PIB înregistrat în 2010, în condiţiile în care economia italiană a intrat în recesiune.

Este vorba de cel mai ridicat nivel al raportului datorie publică/PIB înregistrat de Italia după 1996, când datoria publică a atins 120,2% din PIB. Comparativ, Germania are un raport datorie publică/PIB de 81%, iar Grecia unul de 170%.

Te-ar mai putea interesa și
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro
Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro, peste 35.000 de cetăţeni folosind, într-o lună, platforma online pentru a cumpăra titlurile......
MApN susține că nu a primit nicio informare oficială din partea SUA referitor la retragerea militarilor americani din România
MApN susține că nu a primit nicio informare oficială din partea SUA referitor la retragerea militarilor americani din ...
România nu a primit, până la acest moment, nicio informare oficială din partea Statelor Unite privind o posibilă retragere ...
Casa Albă anunță că SUA vor impune taxe vamale Chinei de 104% începând de miercuri
Casa Albă anunță că SUA vor impune taxe vamale Chinei de 104% începând de miercuri
Noile tarife la importurile de produse chinezești în Statele Unite vor crește miercuri, 8 aprilie la 104%, a confirmat ...
Bolojan: Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA în zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei româneşti
Bolojan: Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA în zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei ...
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marţi, că tarifele impuse de Administraţia SUA vor avea efecte negative ...