Italia este favorabilă înfiinţării unui fond monetar european şi vrea mai multă integrare în UE

Italia este favorabilă unei creşteri a integrării în cadrul Uniunii Europene şi în special în zona euro şi susţine ideea unui fond monetar european, a declarat marţi Ministrul Economiei şi Finanţelor, Pier Carlo Padoan, citat de AFP, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 04 aug. 2015, 15:08
Italia este favorabilă înfiinţării unui fond monetar european şi vrea mai multă integrare în UE

‘Există două dimensiuni într-o construcţie comună atât de ambiţioasă ca uniunea monetară. Prima dimensiune priveşte disciplina şi încrederea reciprocă’, a declarat ministrul la Roma în faţa presei străine.

‘A doua dimensiune este că sunt necesare elemente comune care să facă din participarea la uniunea monetară ceva mai mult decât simpla punere la comun a monedei’, a adăugat Padoan.

‘Ceea ce numim ‘risk sharing’, împărtăşirea riscurilor, este ceea ce a făcut uniunea monetară mai puternică în cursul anilor. Iar acolo ajungem la mutualizare, la punerea în comun a resurselor, fie ele financiare sau politice’, a mai declarat ministrul.

‘Uniunea monetară va trebui mai devreme sau mai târziu să se bazeze pe elemente comune, după părea mea un fond monetar european, un mecanism de asigurare împotriva şocurilor pe piaţa muncii, un buget comun’, a adăugat Padoan.

‘Este obiectivul nostru. Dacă nu ar fi fost, uniunea monetară ar fi încă în mijlocul curentului, riscând un val mai mare şi ruptura. Istoria este cea care îmi spune acest lucru, nu convingerile ideologice’, a dat asigurări ministrul.

Liderii italieni se pronunţă frecvent în favoarea unei intregrări comunitare mai puternice şi au evocat de mai multe ori în ultimii ani ‘Statele Unite ale Europei’, notează AFP.

‘Euro trebuie să se întărească şi să meargă înainte, este o maşină neterminată, puternică, care a fost întărită în ultimii ani, dar această consolidare trebuie încheiată’, a apreciat Padoan.

Ministrul s-a declarat optimist în privinţa situaţiei din Grecia, estimând că după semnarea unui acord definitiv între Atena şi creditorii săi, ţara ‘va avea trei ani şi multe resurse pentru a se reconstrui’, chiar dacă previziunile privind evoluţia PIB-ului s-au deteriorat în ultimele luni.

În schimb, pierderile înregistrate luni de Bursa din Atena, care a închis luni cu o cădere de 16% după cinci săptămâni de la suspendarea activităţii, el a apreciat că acestea ţin de ‘un comportament normal al pieţelor în circumstanţe excepţionale’, a dat el asigurări. Pierderile s-au redus de altfel substanţial marţi, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...