Italia: Giuseppe Conte, desemnat din nou să formeze guvernul de preşedintele Mattarella

Preşedintele italian l-a desemnat din nou pe Giuseppe Conte, un jurist fără experienţă în politică ales de formaţiunile populiste care deţin majoritatea în Parlament, să formeze guvernul, a anunţat joi seară preşedinţia italiană, citată de AFP.
Economica.net - J, 31 mai 2018, 20:23
Italia: Giuseppe Conte, desemnat din nou să formeze guvernul de preşedintele Mattarella

Giuseppe Conte i-a prezentat preşedintelui Sergio Mattarella lista miniştrilor, care a fost validată de şeful statului. Noii miniştri vor depune jurământul vineri, la ora locală 16.00 (14.00 GMT), a precizat secretarul general al preşedinţiei, Ugo Zampetti.

Cei doi lideri ai Mişcării 5 Stele, antisistem, şi ai Ligii, de extremă dreapta, Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, vor deveni vicepremieri, primul însărcinat cu Dezvoltarea economică şi cel de al doilea cu portofoliul Afacerilor Interne, a anunţat şeful guvenului italian, Giuseppe Conte.

Paolo Savona, economist anti-euro a cărui figură a făcut să eşueze o primă tentativă de guvern populist, a fost nominalizat ministru al afacerilor europene, în timp ce Ministerul Economiei şi Finanţelor îi va reveni lui Giuseppe Tria, un profesor de economie favorabil menţinerii Italiei în zona euro.

Portofoliul de ministru de externe îi va reveni proeuropeanului Enzo Moavero Milanesi, care a lucrat timp de 20 de ani la Bruxelles şi care a fost ministru al afacerilor europene pentru Mario Monti şi Enrico Letta (2011-2014).

Te-ar mai putea interesa și
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund....
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...