Italia: Guvernul acceptă să reducă deficitul şi datoria
Săptămâna trecută, Executivul italian a stabilit o ţintă de deficit de 2,4% din PIB în perioada 2019 – 2021, sfidând Bruxelles-ul şi trecând peste propunerea ministrului Economiei, Giovanni Tria. Pieţele financiare speră că Tria, profesor universitar neafiliat niciunui partid, va insista pe o ţintă de deficit de până la 2% din PIB anul viitor, în timp ce coaliţia dorea un deficit peste acest nivel, pentru a-şi îndeplini promisiunile electorale.
Decizia autorităţilor de la Roma a provocat turbulenţe pe pieţele financiare, randamentele obligaţiunilor guvernamentale italiene cu scadenţa la zece ani au urcat cu 11 de puncte de bază, la 3,40%, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani şi jumătate, în timp ce acţiunile băncilor au scăzut semnificativ. Miercuri, Bursa de la Milano a închis în creştere cu 0,9%, după declaraţia premierului italian privind deficitul şi datoria.
Însă, miercuri, Conte le-a spus jurnaliştilor că Executivul italian a decis să-şi ajusteze ţintele, deficitul urmând să scadă la 2,1% din PIB în 2020 şi la 1,8% din PIB în 2021, în timp ce datoria ar urma să scadă cu aproximativ patru puncte procentuale în următorii trei ani, ajungând în jur de 126,5% din PIB până în 2021. În prezent, datoria publică a Italiei se situează la 131% din PIB, al doilea cel mai ridicat nivel din zona euro, după Grecia.
De asemenea, premierul italian a anunţat că politica fiscală expansionistă va continua, dar cheltuielile vor fi ţinute sub control.