Italia: începe demolarea podului prăbuşit la Genova

Autorităţile italiene vor inaugura oficial sâmbătă şantierul podului de la Genova care s-a prăbuşit parţial în august, costul lucărilor de demolare şi excavare fiind estimat la 19 milioane de euro, a informat un decret semnat vineri, potrivit AFP.
Economica.net - sâm, 15 dec. 2018, 07:38
Italia: începe demolarea podului prăbuşit la Genova

Un consorţiu de cinci firme italiene se va ocupa de acest şantier, a precizat un comunicat al Ministerului italian al Infrastructurii şi Transporturilor.

„Este un moment important pentru întreaga ţară”, a comentat vineri ministrul infrastructurii şi transporturilor, Danilo Toninelli, recunoscând, în acelaşi timp, că „provocarea reconstrucţiei rapide a podului cu siguranţă nu este simplă”.

Un pod nou a fost promis pentru toamna anului 2019.

La 14 august, prăbuşirea viaductului Morandi, care lega oraşul Genova şi portul său de autostrăzi spre alte oraşe italiene şi spre Franţa, a făcut 43 de moţi şi zeci de răniţi.

Justiţia italiană a deschis o anchetă împotriva a 20 de persoane şi a companiei Autostrade per l’Italia (Aspi), operatorul privat al autostrăzii, pentru omor din culpă şi nerespectarea normelor de securitate.

Te-ar mai putea interesa și
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani, deşi au apărut programe în plus în......
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ianuarie
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ...
Cele două companii de autostrăzi ale statului încep 2025 în forță, cu licitații de până la 34,5 miliarde de lei ...
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook Plus Gen 6, destinate segmentului business
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook ...
Compania Lenovo a prezentat zilele acestea la CES 2025 din Las Vegas o gamă de soluții pentru segmentul business bazate ...
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care ...