Italia îşi intensifică măsurile de securitate înaintea Paştelui catolic
Italia – Ministerul de Interne a efectuat luni o revizuire a măsurilor de securitate naţională în urma atacului terorist comis vineri seară în apropiere de Moscova şi soldat cu cel puţin 137 de morţi şi 180 de răniţi, scrie Agerpres.
”În perspectiva apropiatei vacanţe de Paşte, a fost convenită o intensificare a activităţilor de control şi supraveghere”, arată o declaraţie a Ministerului de Interne de la Roma.
O atenţie specială va fi acordată ”tuturor ţintelor sensibile”, conform declaraţiei citate.
Atacul din apropierea Moscovei a fost revendicat de organizaţia jihadistă Stat Islamic, însă autorităţile ruse au prezentat o pistă ucraineană, spunând că atacatorii încercau să ajungă în Ucraina, unde aveau contacte. Ucraina neagă însă cu fermitate orice implicare în acest atentat, cel mai grav comis în Rusia în ultimii 20 de ani.