Italia negociază cu Tesla şi firme din China în căutarea unui al doilea producător auto
„Avem o reacţie pozitivă” privind discuţiile, a afirmat oficialul italian.
Stellantis, care deţine brandurile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, este singurul mare producător auto din Italia, unde a fabricat anul trecut aproximativ 750.000 de vehicule: 520.000 de automobile şi 230.000 de camionete.
Urso a explicat că autorităţile de la Roma discută de multe luni cu Tesla, iar producătorul american de vehicule electrice (EV) îşi va revizui planurile pentru Europa.
De asemenea, Guvernul este în negocieri cu trei companii auto importante din China, ai căror reprezentanţi au vizitat anul trecut Italia, pentru a evalua potenţialele oportunităţi de investiţii.
În decembrie, şeful Tesla, Elon Musk, a fost la Roma, unde a vorbit la o întâlnire politică organizată de partidul premierului italian Giorgia Meloni.
Adolfo Urso susţine că Italia trebuie să producă cel puţin 1,3 milioane de vehicule pe an – un milion de automobile şi 300.000 de camionete – pentru a-şi menţine industria auto naţională, pe fondul dificultăţilor provocate de tranziţia la mobilitatea electrică.
„Suntem conştienţi că este imposibil ca doar Stellantis să ajungă la un milion de vehicule produse în Italia”, a declarat ministrul Industriei.
Guvernul şi Stellantis sunt deja în negocieri menită să restabilească producţia în Italia la un milion de vehicule până la finalul acestui deceniu. Ultima dată când s-au produs un milion de vehicule a fost în 2017.
Săptămâna aceasta, Bloomberg anunţa că Michael Shu, director pentru Europa al BYD, a informat că autorităţile de la Roma au contactat producătorul chinez de vehicule electrice ca parte a eforturilor de a atrage un al doilea producător auto în ţară.
Recent, Guvernul condus de Giorgia Meloni a lansat o nouă schemă de stimulare a achiziţiilor de automobile noi, cu un buget de 950 de milioane de euro pentru acest an. Urso a spus atunci că autorităţile de la Roma au resurse financiare de aproximativ şase miliarde de euro pentru a susţine producţia locală în 2025 şi anii următori.
„Dacă nu va exista o majorare a producţiei, care a scăzut dramatic în ultimii ani, fondul pentru industria auto, cu o valoare de aproximativ şase miliarde de euro, va fi folosit, începând de anul următor, pentru a susţine noi facilităţi de producţie, pentru a consolida componentele şi, desigur, pentru a sprijini înfiinţarea unui alt constructor auto”, a declarat miercuri Urso în cursul unei audieri în Parlament. Acesta este „un plan pe care vrem să îl urmărim şi asupra căruia am lucrat timp de mai multe luni prin discuţii internaţionale”, a adăugat oficialul italian..