Italia: Patru bănci internaţionale au fost condamnate pentru vânzarea unor produse derivate

Economica.net
20 12. 2012
deutschebank_ell_brown_01301700_13363000

Este vorba despre băncile Deutsche Bank (din Germania), Depfa Bank (din Irlanda), JP Morgan (SUA) şi UBS (Elveţia), scrie AGERPRES.

„Este o sentinţă istorică, prin care se recunoaşte principiul fundamental că băncile trebuie să dea dovadă de transparenţă în operaţiunile financiare cu administraţiile publice”, a declarat procurorul din Milano Alfredo Robledo, care a pronunţat sentinţa.

Procesul a început în 2010 şi a fost declanşat în urma unei plângeri a primăriei din Milano, care a obţinut în 2005 un împrumut de aproape două miliarde de euro sub forma unor obligaţiuni legate de instrumente derivate complexe, considerate „toxice”, care au dus la creşterea costurilor dobânzilor.

Primăria din Milano a încheiat ulterior un acord financiar cu aceste patru bănci, în schimbul renunţării la acuzaţii, dar procesul a continuat.

Tribunalul din Milano a dispus miercuri confiscarea unor fonduri de 24,3 milioane de euro în cazul Deutsche Bank, de 23,9 milioane de euro de la Depfa Bank, de 24,8 milioane de euro de la JP Morgan şi de 16 milioane de euro de la UBS.

De asemenea, cele patru bănci urmează să plătească amenzi de un milion de euro fiecare.

Avocaţii celor patru bănci au anunţat că vor face apel împotriva acestei sentinţe.

De asemenea, nouă angajaţi ai acestor instituţii financiare au fost condamnaţi la pedepse de şase sau opt luni de închisoare cu suspendare. Alte patru persoane au fost achitate.

Cele patru bănci nu şi-au recunoscut vinovăţia, în ciuda faptului că au fost acuzate de a fi ascuns riscurile legate de produsele derivate, din care au obţinut profituri ilegale de circa 100 de milioane de euro.