Italia pregăteşte relaxarea fiscalităţii

Premierul italian Mario Monti vrea să introducă deduceri de taxe şi alte măsuri fiscale pentru a stimula economia încurajând firmele şi companiile să realizeze investiţii şi să facă angajări, după 18 luni de măsuri de austeritate care au contribuit la adâncirea recesiunii, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 10:09
Italia pregăteşte relaxarea fiscalităţii

Executivul de la Roma discută vineri mai multe propuneri privind un plan de revigorare a economiei, aflată în cea de-a patra rundă de recesiune din ultimii 11 ani.

Declinul economic s-a adâncit în timpul guvernării Monti, după ce premierul a fost constrâns de turbulenţele de pe pieţele europene să introducă măsuri de austeritate.

Ministerul Economiei face presiuni în Cabinet pentru deduceri de taxe de până la 50 miliarde euro pe parcursul următorilor opt ani în domeniul infrastructurii, în timp ce ministerul Muncii a propus beneficii fiscale pentru companiile care investesc în forţa de muncă.

Monti se pregăteşte, astfel, să schimbe aria de focalizare a politicilor economice şi fiscale de la austeritate la creştere economică. După ce a preluat puterea de al Silvio Berlusconi în noiembrie 2011, Cabinetul Monti a redus deficitul bugetar şi costurile de finanţare ale statului, printr-un program de austeritate care a presupus, ca principale măsuri, creşterea taxelor pe combustibil, proprietăţi şi produse de lux.

Cu o recesiune tot mai dură şi un şomaj la maximul ultimilor 13 ani, Monti vrea acum să relaxeze fiscalitatea pentru a stimula economia.

Între timp, liderul de la Roma îşi continuă campania diplomatică în zona euro, unde încearcă să intermedieze un acord între liderii europeni privind măsuri care să reducă dobânzile suportate de guvernele din sudul continentului, aflate în dificultate.

Monti se va întâlni săptămâna vitioare la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel, principalul promotor al disciplinei fiscale în UE. Principalii aliaţi al lui Monti sunt premierul spaniol Mariano Rajoy şi preşedintele francez Francois Hollande, care insistă pentru măsuri de stimulare a creşterii economice şi reducere a dobânzilor la nivelul zonei euro.

Printre propunerile discutate vineri de guvernul italian se numără eliminarea TVA pentru proiectele mari de infrastructură, precum construcţia de autostrăzi sau porturi maritime. Oficialii ministerului Economiei estimează că astfel de reduceri de taxe ar putea încuraja în următorii opt ani investiţii în valoare de 300 miliarde euro. Principala organizaţie patronală din industria italiană, Confindustria, se numără printre susţinătorii planului.

De asemenea, miniştrii vor să introducă măsuri de sprijinire a afacerilor aflate la început de drum şi de promovare a destinaţiilor turistice din Italia, potrivit La Stampa, care nu a precizat sursa informaţiilor.

Totodată, Trezoreria a prezentat un plan de reducere a datoriei de stat cu până la 20 miliarde euro pe an prin vânzarea de active ale statului.

Datoria de stat a Italiei este cea mai mare din UE ca valoare şi a doua ca procent din Produsul Intern Brut. Italia are datorii de peste 1.900 miliarde euro, reprezentând mai mult de 120% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în dimineața zilei de duminică, nu erau înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită......
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croaţii votează duminică pentru a-şi alege preşedintele, într-un al doilea tur de scrutin care se anticipează că ...
Serviciile de informaţii sud-coreene confirmă capturarea de armata ucrainiană a doi soldați nord-coreeni
Serviciile de informaţii sud-coreene confirmă capturarea de armata ucrainiană a doi soldați nord-coreeni
Serviciile de informaţii sud-coreene au confirmat, duminică, faptul că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni în ...
Dacia Duster va avea sistem 4×4 cu punte spate electrificată
Dacia Duster va avea sistem 4×4 cu punte spate electrificată
Directorul executiv al mărcii Dacia la nivel mondial a confirmat oficial că SUV-ul Duster va avea o versiune cu tracțiune ...