După ce a prezentat un plan de reducere a cheltuielilor şi de reorganizare a administraţiei publice regionale, pentru a evita falimentul Siciliei, guvernatorul insulei din sudul ţării şi-a dat demisia, după cum îi promisese premierului Mario Monti, în cursul unei întâlniri la Roma, pe 24 iulie, scrie Agerpres.
Premierul italian Mario Monti, preocupat de riscul de faliment al regiunii autonome Sicilia, îl convocase pe 24 iulie la Roma pe Raffaele Lombardo, căruia îi solicitase un plan de reducere a deficitului şi de reorganizare a administraţiei publice a regiunii Sicilia, plan care va trebui să fie realizat în scurt timp, cel mult câteva săptămâni, şi care va trebui să aibă obiective precise, care vor fi monitorizate în mod constant de experţi ai guvernului de la Roma.
Monti declarase că apreciază promisiunile guvernatorului Lombardo de a reduce numărul funcţionarilor şi al societăţilor publice din Sicilia, dar subliniase necesitatea de a analiza cu atenţie toate aspectele financiare ale bugetului Siciliei, care are un deficit de peste cinci miliarde de euro. Monti a mai solicitat cu acel prilej ameliorarea transparenţei, după ce agenţia de evaluare financiară Standard and Poor’s a degradat recent nota regiunii din sudul Italiei, dar şi pe fondul unei lipse de informaţii clare asupra situaţiei financiare, la nivel regional.
Raffaele Lombardo şi-a dat demisia marţi, 31 iulie, şi a anunţat că alegerile regionale din Sicilia se vor desfăşura pe 28 şi 29 octombrie 2012.
Lombardo, politician de centru-dreapta, acuzat de clientelism şi de colaborare cu mafia de Parchetul din Palermo, a declarat însă că „nu este adevărat că Sicilia nu are conturile în ordine. Regiunea are un buget stabil şi finanţe sustenabile”.
Dar regiunea se confruntă în această perioadă cu o lipsă acută de lichiditate, care i-a făcut pe comentatorii politici din Italia să spună că „Sicilia poate deveni Grecia Italiei”.