Italia: Prima grevă naţională în sectorul bancar din ultimii 13 ani
Până acum, băncile, inclusiv Banca Monte dei Paschi di Siena, IntesaSanpaolo şi UBI Banca, au anunţat că vor închide sau vor uni aproape 3.000 de filiale şi vor concedia 19.000 de angajaţi până în 2015, determinând sindicatele să anunţe, joi, prima grevă naţională în sectorul bancar din ultimii 13 ani.
Dar reducerile anunţate reprezintă mai puţin de 10% din reţeaua de filiale şi aproximativ 6% din numărul de angajaţi înregistraţi la sfârşitul lui 2011, o modificare modestă într-un sector care oferă unul dintre cele mai scăzute niveluri de profitabilitate din industria bancară europeană.
‘Pentru a recâştiga o profitabilitate satisfăcătoare, sistemul bancar italian ar trebui să-şi reducă reţeaua de filiale cu cel puţin 30% şi să-şi raţionalizeze costurile, personalul şi mărimea filialelor care rămân’, a declarat analistul Roberta Berlinghieri, de la Bain & Company.
Chiar cu actualele planuri, costurile operaţionale în Italia sunt o povară mult prea mare în sector care de-abia a oferit profitabilitate anul trecut, susţin analiştii, faţă de un profit de 7% la principalele 30 de bănci europene în primul semestru din 2013, conform datelor Reuters.
În condiţiile în care băncile sunt sub presiune să-şi întărească bilanţurile, pe fondul creşterii creditelor neperformante şi a testelor cuprinzătoare de stres de anul viitor, Banca Centrală a Italiei a cerut săptămâna aceasta mai multe măsuri pentru reducerea costurilor.
‘Pentru a-şi recâştiga profitabilitatea pe termen scurt, băncile trebuie să acţioneze decisiv asupra costurilor, inclusiv costurile cu forţa de muncă care reprezintă mai mult de jumătate din totalul costurilor’, a declarat guvernatorul Băncii Italiei Ignazio Visco.
Analiştii susţin că problemele băncile italiene sunt cauzate de incapacitatea lor de a-şi adapta modelul lor bancar de retail la revoluţia provocată de Internet.
Chiar dacă recenta criză din 2008 a afectat şi băncile italiene, ele au continuat să facă angajări şi să deschidă noi filiale. Numărul filialelor creditorilor italieni s-a dublat în ultimele două decenii, deşi Germania a redus cu 6% numărul filialelor.
Din cele 19.000 de concedieri planificate, 8.000 vor fi la Banca Monte dei Paschi, afectând semnificativ oraşul Siena, unde banca este cel mai mare angajator.
Guvernatorul Băncii Italiei, Ignazio Visco, a contestat ideea că băncile italiene au nevoie de o majorare substanţială a capitalului, în condiţiile în care bilanţurile creditorilor din zona euro urmează să fie supervizate de BCE.
‘Opinia că sistemul bancar italian are în prezent nevoie de o recapitalizare substanţială este neîntemeiată’, a afirmat Ignazio Visco, care este şi membru în consiliul guvernatorilor BCE.
BCE intenţionează să evalueze cele mai mari 128 de bănci din zona euro, înainte de a prelua anul viitor sarcina de supraveghere a sistemului bancar, în încercarea de a creşte transparenţa, a identifica măsurile corective care se impun şi a creşte încrederea în sectorul financiar.
După finalizarea verificării calităţii activelor, în 2014, BCE şi EBA vor derula teste de stres în rândul băncilor din zona euro, când vor analiza şi deţinerile de obligaţiuni suverane. Autorităţile de reglementare naţionale vor exercita teste la nivelul fiecărei ţări, pe baza unei metodologii centralizate, a anunţat BCE.
Şeful BCE, Mario Draghi, a afirmat că băncile care nu îndeplinesc standardele nu vor trece testele de stres. Mario Draghi este fostul guvernator al Băncii Italiei.
UniCredit şi Intesa Sanpaolo, cele mai mari bănci italiene, şi rivalele lor mai mici au fost afectate de recesiunea îndelungată cu care s-a confruntat ţara. În ultimii ani Ignazio Visco a lăudat creditorii italieni pentru majorarea capitalului şi pentru modul în care au făcut faţă crizei financiare. Totuşi, a apreciat guvernatorul Băncii Italiei, costurile operaţionale sunt mai ridicate în Italia comparativ cu media europeană şi trebuie reduse.
Noile teste de stres ale Băncii Central Europene (BCE) vor indica, probabil, că cinci bănci italiene nu deţin suficient capital, sporind posibilitatea ca ele să solicite ajutor de stat, se arată într-un raport publicat luni de agenţia de evaluare financiară Moody’s.
Printre băncile prezentate de Moody’s ca fiind vulnerabile din cauza nivelului scăzut al capitalului sau a calităţii slabe a activelor se află Banca Monte dei Paschi di Siena, Banco Popolare, Banca Carige, Banca Popolare di Milano şi Credito Valtellinese.
BCE va aplica reglementări mai stricte, cerând băncilor din zona euro să aibă un nivel al fondurilor proprii de cel puţin 8%.
Moody’s consideră că cele cinci bănci se vor confrunta cu dificultăţi în îndeplinirea acestor cerinţe stabilite de BCE pentru ca băncile din zona euro să treacă testele de stres.
”Va fi dificil pentru aceste bănci să-şi majoreze capitalul din surse private, sporind posibilitatea ca ele să solicite ajutor de stat, ceea ce va avea efecte negative asupra celor care deţin obligaţiuni la aceste bănci, care ar putea fi forţaţi să participe la recapitalizare”, se arată în raportul agenţiei.
UniCredit şi Intesa Sanpaolo au o prezenţă importantă pe piaţa din România.