Italia: Rata şomajului a atins un nivel record de 41,2% în rândul tinerilor italieni

Rata şomajului în Italia a rămas neschimbată în luna octombrie, la nivelul de 12,5% în rândul populaţiei active, dar a atins un nivel record, de 41,2%, în rândul tinerilor italieni, potrivit unor estimări provizorii difuzate vineri la Roma de Institutul naţional de statistică (Istat) şi preluate de site-ul de ştiri TgCom24 - Mediaset.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 10:50
Italia: Rata şomajului a atins un nivel record de 41,2% în rândul tinerilor italieni

Pe bază anuală, procentul şomajului înregistrat în octombrie este în creştere cu 1,2%, se mai precizează în comunicatul difuzat de Istat.

Rata şomajului atinge deci, pentru a doua lună consecutivă /septembrie şi octombrie/, cel mai ridicat nivel înregistrat în ţară de la înfiinţarea statisticilor lunare (în 2004) şi a celor trimestriale (în 1977) difuzate de Institutul naţional italian de statistică.

Potrivit Istat, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a ajuns în Italia, în luna octombrie, la peste 3,1 milioane, reprezentând acelaşi nivel din luna septembrie, dar cu o creştere de 9,9% în ultimul an (+287.000 de persoane).

Printre tinerii activi cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, rata şomajului a atins de asemenea un nivel record, de 41,2% în luna octombrie (663.000 de persoane), adică plus 0,7% faţă de luna septembrie şi plus 4,8% pe bază anuală. Acest lucru înseamnă că 11% dintre tinerii italieni cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani rămân în căutarea unui loc de muncă, potrivit Istat.

Italia a trecut în ultimii doi ani printr-o perioadă de puternică recesiune, iar rata şomajului este în continuă creştere, de mai multe luni. Guvernul italian condus de Enrico Letta /moderat de centru-stânga/ speră într-o îmbunătăţire a acestei situaţii, în cel de al patrulea trimestru al anului în curs, notează site-ul de ştiri menţionat.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), citat de PV Magazine....
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...
120 de zboruri anulate de pe Aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat din Germania
120 de zboruri anulate de pe Aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat din Germania
Condiţiile meteorologice de iarnă, în special căderile de zăpadă, lapoviţă şi ploaie îngheţată, au condus la ...
Marea Britanie, afectată de ninsori şi vreme rece
Marea Britanie, afectată de ninsori şi vreme rece
Ninsorile abundente din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică au provocat perturbări pe teritoriul Marii Britanii, ...