Premierul a spus că măsurile au rolul să îi apere pe cei mai fragili membri ai societăţii, scrie News.ro.
Bilanţul deceselor provocate de coronavirus a crescut luni cu 97, la 467, Italia fiind cea mai grav afectată ţară din lume după China de epidemia provocată de noul coronavirus.
Într-un discurs susţinut la televiziune, Conte a spus cel mai bun lucru pe care îl pot face cetăţenii Italiei este să stea acasă. El a adăugat că toate evenimentele sportive, inclusiv meciurile de fotbal, sunt suspendate la nivel naţional, relatează Corriere della Sera.
Astfel, guvernul extinde măsurile lansate în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru Lombardia şi alte 14 provincii, începând de marţi, 10 martie, şi până pe 3 aprilie.
Toate deplasările vor fi interzise, cu excepţia ”nevoii dovedite de a munci sau a situaţiilor urgente de familie sau de sănătate”.
Întreaga ţară va fi în carantină pentru a opri extinderea virusului care a infectat, până pe 9 martie, 9.172 de persoane, dintre care 463 au murit. Un număr de 724 de oameni s-au vindecat, iar alţi 700 de află la terapie intensivă, potrivit datelor Protecţiei Civile.
Premierul a explicat că ”nu este timp de pierdut” pentru a contracara extinderea virusului: ”Toată lumea trebuie să sacrifice ceva pentru a proteja sănătatea cetăţenilor. Acum este momentul responsabilităţii. Nu putem lăsa garda jos”.
Decretul, format dintr-un singur articol, va merge în seara asta la Jurnalul oficial şi va intra în vigoare marţi dimineaţă, extinzând măsurile lansate duminică la nivelul întregii peninsule.
”Cifrele ne spun că are loc o creştere importantă a infecţiilor, a numărului de oameni internaţi la terapie intensivă şi sub-intensivă, precum şi a numărului de persoane decedate. Comportamentul nostru trebuie să se schimbe din acest motiv. Trebuie să se schimbe acum. Am decis să iau măsuri mai stringente, mai puternice, imediate. Sunt pe cale să semnez o măsură pe care o pot rezuma la: ‘Stau acasă‘”, a spus Conte.
Acesta a adăugat că nu va mai exista o zonă roşie în Italia, care va fi o zonă protejată.
”Începând de mâine dimineaţă, oricine care va trebui să se deplaseze dintr-o municipalitate în alta va trebui să prezinte un certificat prin care să dovedească motivul călătoriei”, a precizat premierul.
#iorestoacasa, campania lansată de vedete în Italia pentru a limita contagierea
#iorestoacasa este campania lansată pe reţelele de socializare în Italia de celebrităţi, precum Laura Pausini, Nek, Tiziano Ferro sau Chiara Ferragni, pentru a-i încuraja pe italieni să rămână acasă şi să limiteze astfel răspândirea epidemiei de Covid-19, relatează EFE.
Regizorul Paolo Sorrentino, laureat cu Oscar pentru „La Grande Bellezza”, a insistat pe Instagram ca lumea să rămână acasă şi a oferit chiar câteva recomandări de lectură, muzică şi filme. Reputatul cineast a sugerat astfel cântecele Loredanei Berté şi cartea „Lessico Famigliare” a scriitoarei Natalia Ginzburg.
Tot pe Instagram, cântăreţul Tiziano Ferro a postat un clip în care interpretează o nouă versiune a piesei „Someone you loved” a britanicului Lewis Capaldi cu următorul mesaj: „Să urmăm directivele. Nu este uşor, dar situaţia este critică în întreaga lume”, a scris el în italiană, engleză şi spaniolă. Şi s-a oferit să cânte şi alte piese pentru fanii săi: „Să demonstrăm lumii că deşi este un moment trist îl putem depăşi”, a scris el.
Mulţi alţi artişti, precum cantautorul Calcutta, s-au folosit de Instagram pentru a susţine mici concerte, cântând piese sugerate chiar de fani. La campanie s-au alăturat şi alte nume celebre, precum Lorenzo Jovanotti, prezentatorul Rosario Fiorello, sau rockerul Ligabue: „Lucrurile sunt serioase (…) Să ajutăm la oprirea contagierii”, a avertizat el, alături de o imagine a sa.
Şi Laura Pausini a scris: „Mulţi au primit vestea ca pe o vacanţă, dar nu este aşa, trebuie să înţelegeţi. Rămâneţi acasă băieţi, nu ieşiţi decât dacă este indispensabil”, a făcut ea apel pe Instagram.
De aceeaşi părere este şi regina „influencer”, Chiara Ferragni, care a cerut acest „sacrificiu” pentru cei aproape 19 milioane de fani pe care îi are pe Instagram şi pe care i-a rugat să-i urmeze exemplul, având în vedere că şi ea a fost nevoită să-şi anuleze participarea la zeci de evenimente şi petreceri.
Alături de soţul ei rapperul Fedez au a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru spitalul San Raffaele din Milano, unul dintre orăşele cele mai afectate de noul coronavirus, pentru a întări unităţile de terapie intensivă ale centrului, foarte necesare în aceste momente.
Multe muzee şi situri arheologice au folosit de asemenea internetul pentru a oferi userilor informaţii despre colecţiile lor, precum Pompeii, Colosseumul, Galeria Uffizi sau Muzeul Egiptean de la Torino, cel mai complet din lume după cel de la Cairo.