Italia riscă „să moară din cauza lipsei de reacţie a guvernului” şi a devenit „o colonie chineză” – Matteo Salvini

Italia riscă "să moară de imobilism" din cauza incapacităţii guvernului de a lua decizii, a declarat duminică liderul Ligii (extrema dreaptă), Matteo Salvini, care a mai acuzat executivul de la Roma că a transformat ţara "într-o colonie chineză", transmite AFP citat de Agerpres.
Economica.net - Dum, 06 sept. 2020, 11:52
Italia riscă

„Această ţară riscă să moară de indecizie”, a acuzat fostul om forte al Italiei, cu prilejul forumului economico-politic The European House-Ambrosetti, organizat la Cernobbio, lângă lacul Como (Lombardia, nordul Italiei).

De un an, „totul este blocat, se ceartă pe orice”, ceea ce a dus la „o problemă dramatică de non-alegere”, fie că este vorba despre justiţie, de compania aeriană Alitalia sau de reforma pensiilor, a insistat Salvini, referindu-se la guvernul format în prezent din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Partidul Democrat (centru stânga).

„Riscăm să murim de imobilism, din cauza disputelor şi a incertitudinilor”, a apreciat Salvini, care şi-a exprimat dorinţa ca „Italia să reînceapă să decidă”.

În contextul în care la 20 şi 21 septembrie vor avea loc alegeri în şapte regiuni italiene, Salvini a subliniat că Liga vrea „să redea acestei ţări certitudinile şi un viitor”.

Italia „vrea schimbare. Abia aşteptăm să revenim (la putere) să facem şi mai bine ceea ce am făcut destul de bine timp de un an cu aliaţi un pic ciudaţi care la sfârşit au blocat tot”, a notat Salvini, evocând alianţa cu M5S cu care a guvernat din iunie 2018 şi până în septembrie 2019.

„Vrem să transformăm Italia într-o ţară mai modernă, eficientă, fondată pe merit şi competitivitate”, a subliniat liderul Ligii. Salvini consideră „inacceptabil” faptul că în Europa, pentru că asta se spune în cancelariile europene, Italia este văzută drept a cincea colonie chineză, calul troian al dictaturii chineze”.

Spre deosebire de alte ţări, Italia nu a exclus compania chineză Huawei – pe care Washingtonul o acuză de spionaj în avantajul Beijingului – de la dezvoltarea reţelei 5G, iar ministrul industriei Stefano Patuanelli, membru al M5S, şi-a justificat interesul pentru un acord cu gigantul chinez invocând preţul mai avantajos. „Fiecare euro din investiţiile chineze în infrastructurile sensibile trebuie analizat şi chiar blocat în anumite cazuri”, a apreciat Salvini.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu a dezvăluit cum afișează eMAG produsele la vânzare
Iulian Stanciu, președintele executiv al retailerului online eMAG, spune că produsele sunt listate pe platformă în funcție de probabilitatea cea mai mare să fie vândute....
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Trump a cerut Pentagonului să prezinte planuri pentru ca SUA să reia controlul asupra Canalului Panama – surse NBC
Preşedintele american Donald Trump a cerut Pentagonului să pregătească mai multe planuri pentru a-şi concretiza ideea ...
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul ar putea fi reconfigurat pe segmentul Sânpetru – Hărman – Prejmer
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a anunțat joi că este analizată o nouă variantă de traseu ...
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București (Video)
ANPC a dat amenzi de 186.000 de lei după controlul la 13 operatori economici care activează în zona Apaca din București ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat în data de 12.03.2025 o acțiune de control în ...