Italia s-a împrumutat mai ieftin

Economica.net
30 07. 2012
italia__steag_59650800_66319700

Italia a împrumutat 4,73 miliarde euro, la randamente de 5,96% pentru obligaţiunile la 10 ani, respectiv 5,29% pentru titlurile la cinci ani, transmite Bloomberg.

La licitaţiile cu scadenţă similară efectuate luna trecută, Roma a plătit randamente de 6,19%, respectiv 5,84%.

Italia a vândut totodată titluri de 750 milioane euro cu maturitatea în 2015, la un randament de 4,49%, împrumutând în total 5,48 miliarde euro, aproape de ţinta de 5,5 miliarde euro stabilită pentru această rundă de finanţare.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, încearcă să-şi convingă colegii din zona euro să adopte un program complex pentru scăderea costurilor de finanţare ale Spaniei şi Italiei, au declarat la sfârşitul săptămânii trecute pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

Draghi a promis săptămâna trecută că va face tot ceea ce este necesar pentru a asigura supravieţuirea monedei euro, atitudine sprijinită de Berlin, Paris şi Roma.