Italia se pregăteşte să sfideze Comisia Europeană în privinţa bugetului pentru 2019 – presă

Guvernul populist italian se pregăteşte de escaladarea disputei cu Comisia Europeană, fiind de aşteptat să refuze modificarea proiectului său de buget pentru anul 2019, care încalcă regulile fiscale europene, transmite marţi dpa.
Economica.net - mar, 13 nov. 2018, 08:17
Italia se pregăteşte să sfideze Comisia Europeană în privinţa bugetului pentru 2019 - presă

Guvernul de la Roma nu a dat până acum niciun semnal că va modifica bugetul, care prevede pentru anul viitor un deficit de 2,4% din PIB, faţă de 0,8% cât se angajase executivul precedent.

‘Singura cale să respectăm regulile europene este să adoptăm un buget sinucigaş care ne-ar duce la recesiune’, a declarat luni vicepremierul Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele.

Datoria publică a Italiei depăşeşte 130% din PIB, fiind a doua în zona euro, după cea a Greciei, faţă de pragul recomandat de 60%.

În octombrie, pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană a respins proiectul de buget prezentat de guvernul italian, considerându-l o deviere ‘fără precedent’ de la regulile zonei euro şi cerând modificarea lui.

Potrivit unei surse din Ministerul Economiei de la Roma, răspunsul Italiei ar putea conţine o ramură de măslin întinsă Comisiei, sub forma unei revizuiri în scădere a estimărilor privind creşterea PIB.

Aceste estimări au fost considerate prea optimiste de Bruxelles.

Italia va promite de asemenea ‘mecanisme de siguranţă’ care să garanteze că nu va fi depăşită ţinta de deficit de 2,4% din PIB, a indicat aceeaşi sursă.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a previzionat că, fără măsuri de corecţie, deficitul Italiei ar putea ajunge la 2,9% în 2019 şi la 3,1% în 2020.

Răspunsul Italiei este aşteptat să sosească la Bruxelles puţin înaintea miezului nopţii, după reuniunea coaliţiei de guvernare convocată de prim-ministrul Giuseppe Conte pentru ora 20:00 (19:00 GMT).

Mingea va reveni atunci în terenul Comisiei.

Dacă executivul UE va respinge încă o dată bugetul, va putea iniţia o ‘procedură pentru deficit excesiv’.

Aceasta s-ar putea întâmpla oricând între 21 noiembrie şi 6 decembrie.

Statele membre ale UE ar trebui să aprobe propunerea Comisiei, ceea ce ar însemna că Italiei i se vor stabili termene-limită pentru a-şi corecta conturile publice.

În cazul în care va continua să nu se conformeze, i-ar putea fi aplicate amenzi de până la 0,2% din PIB sau i-ar putea fi tăiate fondurile din programele regionale europene.

Majoritatea statelor UE au fost supuse acestei proceduri într-un moment sau altul, dar situaţia nu a escaladat niciodată până la aplicarea de sancţiuni financiare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Distribuitorul de materiale de construcții SIPEX a înregistrat o cifră de afaceri de peste 252 de milioane de lei în primele nouă luni din an, în creștere cu 7%. Profitul însă a scăzut cu 52%
Distribuitorul de materiale de construcții SIPEX a înregistrat o cifră de afaceri de peste 252 de milioane de lei în ...
Compania SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România anunță a înregistrat o cifră de afaceri de peste 252 de milioane de lei în......
Un tribunal german a decis că utilizatorii platformei Facebook, ale căror date au fost obținute ilegal, au dreptul să ceară despăgubiri
Un tribunal german a decis că utilizatorii platformei Facebook, ale căror date au fost obținute ilegal, au dreptul să ...
Un tribunal german a decis luni că utilizatorii reţelei sociale Facebook, ale căror date au fost obţinute în mod ilegal ...
Băncile grecești au închis etapa unei restructurări dificile și acum sunt gata de achiziții peste hotare
Băncile grecești au închis etapa unei restructurări dificile și acum sunt gata de achiziții peste hotare
Băncile greceşti sunt gata să cheltuie bani pentru achiziţii peste hotare, după mai mulţi ani de restructurare dureroasă, ...
Un cablu subacvatic de telecomunicații care leagă Germania de Finlanda s-a rupt din motive necunoscute
Un cablu subacvatic de telecomunicații care leagă Germania de Finlanda s-a rupt din motive necunoscute
Un cablu subacvatic de telecomunicaţii care leagă Finlanda de Germania s-a rupt din motive încă necunoscute, a anunţat ...