Italia se teme de o migraţie a „creierelor”, pe fondul triplării emigraţiei în ultimul deceniu

Aproximativ 115.000 de italieni au emigrat din ţară în 2016, numărul lor fiind de trei ori mai mare decât în urmă cu un deceniu, indică datele oficiale publicate miercuri, pe fondul avertismentelor că economia Italiei, a treia din Uniunea Europeană, se confruntă cu o criză a migraţiei creierelor, transmite dpa.
Economica.net - mie, 29 nov. 2017, 15:52
Italia se teme de o migraţie a

Conform Institutului naţional de statistică (Istat), din cei 115.000 de italieni care au emigrat anul trecut (comparativ cu 36.000 în 2007), 81.000 aveau vârsta de peste 24 de ani, iar aproape 25.000 erau absolvenţi de studii superioare.

Aproape 25.000 de italieni au dobândit rezidenţă în Marea Britanie, un număr neobişnuit de mare influenţat probabil, explică Istat, de necesitatea legalizării statutului lor în această ţară înaintea Brexit-ului.

Alte ţări de destinaţie populare pentru expatriaţii italieni au fost anul trecut Germania, Elveţia, Franţa şi Spania.

În septembrie, principala confederaţie patronală Confindustria a calculat că plecarea generaţiilor tinere în afara ţării va frâna creşterea economică cu un punct procentual pe an.

‘Situaţia reprezintă o urgenţă reală’, a subliniat economistul-şef al Confindustria, Luca Paolazzi.

Italia, a treia economie din zona euro, se află într-o perioadă de revenire economică moderată. Cu toate acestea, şomajul în rândul tinerilor se menţine la peste 35% la nivel naţional, depăşind 50% în regiunile mai sărace din sud.

Tot potrivit Istat, ţara a devenit mai puţin atractivă pentru imigranţi, numărul străinilor care au primit drept de rezidenţă în Italia scăzând de la 527.000 în 2007 la aproape 301.000 anul trecut.

Numărul imigranţilor a continuat totuşi să crească în 2016 comparativ cu 2014 şi 2015. Majoritatea celor nou-sosiţi provin din România, dar există fluxuri semnificative şi din Pakistan, Nigeria şi Maroc, relevă datele Istat.

Te-ar mai putea interesa și
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Guvernul japonez a avertizat joi cu privire la impactul însemnat al ofensivei vamale a președintelui american Donald Trump asupra relațiilor comerciale și economice dintre Japonia și Statele......
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Uniunea Europeană a importat o cantitate mai mare de gaze ruseşti în 2024, în pofida continuării agresiunii Moscovei ...
Şoc în industria auto după anunțul lui Trump despre noile taxe vamale de 25% – Roşu pe burse pentru giganţii auto. Se anunţă scumpiri mari pentru autoturisme
Şoc în industria auto după anunțul lui Trump despre noile taxe vamale de 25% – Roşu pe burse pentru giganţii ...
Producătorii auto din SUA şi rivalii lor globali "au fost şocaţi" de anunţul de miercuri al preşedintelui Donald Trump ...
UE și UK iau în considerare alternative la trimiterea de trupe în Ucraina. Vesticii se tem de opoziția SUA
UE și UK iau în considerare alternative la trimiterea de trupe în Ucraina. Vesticii se tem de opoziția SUA
Eforturile europene, conduse de Macron și de premierul britanic Keir Starmer, de a crea aranjamente de securitate pentru ...