Italia şi Spania solicită UE ca uniunea bancară să fie definitivată până la încheierea legislaturii PE
‘Trebuie încheiată uniunea bancară în această legislatură, fără să mai fie amânată pentru următoarea, pentru că ar fi un semnal foarte prost pentru pieţe’, a declarat Letta la conferinţa de presă susţinută la Roma alături de Mariano Rajoy, la sfârşitul celui de-al 18-lea summit bilateral Italia-Spania. Premierul italian s-a referit la volatilitatea pieţelor faţă de recent apăruta situaţie din Argentina şi a atras atenţia că, acum, Europa abordează situaţia ţărilor emergente într-o formă mai bună, cu ‘un euro mai solid’.
‘Ar fi de dorit ca Parlamentul European să aprobe ceea ce s-a agreat deja’, a declarat şi premierul Rajoy. În plus, el a semnalat şi că situaţia euro este foarte diferită faţă de cea de acum ceva mai mult de un an. ‘Uniunea bancară este dovada neîndoielnică a voinţei tuturor europenilor de a continua să lucreze în această direcţie’, a precizat premierul spaniol.
Cei doi şefi de executiv s-au arătat deopotrivă convinşi că anul 2014 va fi cel al creşterii şi relansării economiei UE – şi în special în a doua parte a anului, când, după alegerile europene din luna mai, Italia va prelua preşedinţia semestrială a Uniunii.