Italia, unul dintre ultimele bastioane din Europa care rezistă la introducerea unui salariu minim

03 08. 2023
euro

După plata chiriei de 610 euro, lui Aurelio Bocchi îi mai rămân 210 euro cu care să trăiască. „Nu fac nebunii, nu beau, nu fumez şi fac economii la orice”, spune Aurelio Bocchi. Visul său este să îşi cumpere o motocicletă cu care să vadă lumea, însă bugetul său nu îi permite asta.

Pentru a pune capăt acestor „salarii de mizerie”, opoziţia de centru-stânga militează pentru introducerea unui venit minim brut de 9 euro pe oră, punând presiune asupra coaliţiei de dreapta şi extrema dreapta condusă de premierul Giorgia Meloni.

Unită în jurul acestui proiect, opoziţia a depus un proiect de lege care vizează introducerea acestui prag minim legal, însă iniţiativa a dat naştere la schimburi aprinse de replici în Parlamentul de la Roma între partizanii unui „salariu demn” şi reprezentanţii majorităţii care au denunţat un „assistanat”.

Oponentă a salariului minim, în care nu vede decât „un slogan care riscă să creeze probleme”, premierul Meloni intenţionează să tragă de timp.

Joi, Guvernul italian a pus punct dezbaterii prin retrimiterea proiectului în Parlament până la începutul lunii octombrie.

Cu toate acestea, sondajele arată că 70% dintre italieni, inclusiv alegătorii partidelor care sprijină Guvernul Meloni, sunt în favoarea introducerii unui salariu minim.

Italia se numără printre ultimele cinci state membre UE, alături de Finlanda, Suedia, Danemarca şi Austria, unde veniturile sunt stabilite numai prin negocieri colective între patronat şi sindicate.

O directivă UE, în vigoare din noiembrie 2022, fixează regulile care încadrează salariul minim, fără a obliga însă statele refractare să adopte acest sistem.

„Nu avem nevoie de un venit minim în Italia, nu suntem în Uniunea Sovietică unde toată lumea avea acelaşi salariu”, susţine Antonio Tajani, şeful partidului conservator Forza Italia, care face parte din coaliţia la putere. Spre deosebire însă de premierul Giorgia Meloni, Antonio Tajani propune extinderea convenţiilor colective şi pentru cei aproximativ 20% dintre salariaţi care nu sunt acoperiţi de cele aproape 1.000 de acorduri colective în vigoare.

Însă numeroase acorduri colective prevăd un salariu mai mic de 9 euro brut pe oră, precum cele din serviciile de salubritate (6,52 euro), restaurante (7,28 euro) sau turism (7,48 euro).

Potrivit OECD, Italia este singura ţară europeană unde salariile reale au scăzut între 1990 şi 2020 (cu 2,9%). Salariul mediu anual brut este de 28.781 de euro, sub media din UE.

„IMM-urile sunt omniprezente în Italia. Pentru ele flexibilitatea mâinii de lucru şi a salariilor este foarte importantă. Sindicatele sunt mult mai puţin reprezentate în rândul IMM-urilor decât în marile companii industriale unde contractele colective garantează un salariu adecvat”, explică David Benassi, profesor de sociologie la Universitatea Bicocca din Milano.

„Există o opoziţie de fond a Guvernului faţă de salariul minim, pentru că baza sa electorală sunt aceste micro-întreprinderi care fac profituri graţie reducerii costurilor cu mâna de lucru”, adaugă şi Simone Fana.

Printre această clientelă politică se numără micii comercianţi, proprietarii de restaurante şi agricultorii care se opun salariului minim şi „venitului de cetăţenie” destinat celor mai săraci, pe motiv că îi împiedică să recruteze lucrători.