Italia vrea să atragă mai mulţi producători auto pentru a stimula producţia internă

Guvernul de la Roma caută să încurajeze alţi producători auto, pe lângă Stellantis, să fabrice maşini în Italia şi să sporească producţia, a afirmat ministrul Industriei, Adolfo Urso, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 26 dec. 2023, 13:16
Italia vrea să atragă mai mulţi producători auto pentru a stimula producţia internă

Urso a reafirmat că autorităţile italiene vor să ajungă la un acord cu Stellantis, al treilea producător auto mondial, privind majorarea producţiei anuale interne la un milion de vehicule şi camionete până în 2028, scrie Agerpres
.

„Italia merită mai mult decât un producător auto”, a declarat Urso, adăugând că Executivul discută cu mari companii auto înfiinţarea de fabrici în ţară.

„Cu unii din ei suntem la stadiul discuţiilor tehnice privind amplasamentul noilor unităţi de producţie”, susţine ministrul Industriei.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Executivul discută cu producătorul american de vehicule electrice Tesla şi un grup chinez al cărui nume nu a fost specificat.

Anul acesta, producţia de automobile în Italia ar urma să depăşească 500.000 de unităţi, în timp ce numărul înmatriculărilor depăşeşte 1,5 milioane de vehicule.

Stellantis, care deţine mărcile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, este singurul mare producător auto al Italiei.

Pentru necesităţile sale de baterii pentru vehicule electrice în Europa, Stellantis construieşte trei „gigafactories”, în Franţa, Germania şi Italia, prin societatea sa mixtă ACC pe care o deţine cu Mercedes şi TotalEnergies.

Stellantis a produs sub 700.000 de vehicule în Italia în 2022 şi în 2021. Sindicatele se aşteaptau la majorarea producţiei în acest an în Italia la 800.000 de unităţi. Ultima dată când Stellantis a produs peste un milion de vehicule în Italia a fost în 2017.

În prezent, Stellantis are aproximativ 45.000 de angajaţi în Italia, iar conform Asociaţiei ANFIA în toată industria auto a ţării lucrează peste 270.000 de persoane, direct şi indirect. Sectorul auto este responsabil pentru mai mult de 5% din PIB-ul Italiei.

Stellantis a prezentat în octombrie noul Citroen e-C3, un vehicul electric low-cost, cu un preţ de pornire de 23.300 de euro (24.540 dolari), menit să concureze cu modelele electrice accesibile ale firmele auto din China.

Vehiculele electrice (EV) sunt mult mai scumpe decât cele alimentate cu motoare cu combustie internă, iar producătorii auto europeni vor să lanseze modele mai ieftine, încurajaţi de subvenţiile guvernamentale.

Maşinile electrice de oraş din Europa costă în medie aproximativ 30.000 euro. Citroen e-C3 va concura cu Dacia Spring, care este asamblat în China.

Te-ar mai putea interesa și
România este una dintre primele trei piețe pentru Decathlon la creșterea vânzărilor de biciclete
România este una dintre primele trei piețe pentru Decathlon la creșterea vânzărilor de biciclete
Decathlon, cel mai mare retailer european de articole sportive, are în România una dintre cele mai rapide rate de creștere a vânzărilor de biciclete din Europa în ultimii trei ani. Evoluția se......
Giganţii din industria cosmetică se pregătesc pentru „ultimul atac” în India
Giganţii din industria cosmetică se pregătesc pentru „ultimul atac” în India
De la grupul japonez Shiseido şi până la grupul francez L'Oreal, marii producători de cosmetice de lux şi-au intensificat ...
INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 3,5% în România
INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 3,5% în România
Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule au ...
Jumătate dintre români își petrec vacanța de vară în țară. Majoritatea își plătesc vacanța cu cardul de credit sau overdraft – sondaj CEC Bank
Jumătate dintre români își petrec vacanța de vară în țară. Majoritatea își plătesc vacanța cu cardul de credit ...
Jumătate dintre români își petrec vacanța de vară în România iar ca destinație, 23% au ales să meargă la mare, ...