Italia vrea să obţină două miliarde de euro din vânzarea unor obligaţiuni cu scadenţa la 50 de ani

Ministerul de Finanţe din Italia vrea să obţină cel puţin două miliarde de euro (2,3 miliarde de dolari) din vânzarea unor obligaţiuni guvernamentale cu scadenţa la 50 de ani, care ar putea fi emise în următoarele săptămâni, prin intermediul unui sindicat de bănci, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 10 mai 2016, 17:43
Italia vrea să obţină două miliarde de euro din vânzarea unor obligaţiuni cu scadenţa la 50 de ani

Trezoreria a tatonat băncile pentru a evalua cererea pentru obligaţiuni guvernamentale cu scadenţa la 50 de ani, în condiţiile în care nivelul datoriei Italiei este extrem de ridicat.

Ar fi pentru prima dată când Italia vinde bonduri pe 50 de ani prin intermediul unui sindicat de bănci şi nu printr-un plasament privat.

Ministerul de Finanţe din Italia ar putea decide vânzarea în următoarele săptămâni, a precizat una din surse, în timp ce o altă sursă susţine că în septembrie ar putea avea loc tranzacţia.

Ministerul încearcă să rostogolească datoria de aproximativ 2.000 de miliarde de euro. În aprilie, a fost vândută prima emisiune de bonduri nominale pe 20 de ani, în valoare de 6,5 miliarde de euro.

În aprilie, Franţa şi Belgia au vândut obligaţiuni guvernamentale cu scadenţa la 50 de ani.

Datoria publică a Italiei, a doua cea mai ridicată din zona euro după cea a Greciei, a urcat anul trecut la 132,6% din PIB, respectiv 2.169 miliarde de euro. Conform datelor revizuite ale Institutului Naţional de Statistică (Istat), în 2014 datoria publică s-a situat la 132,5% din PIB.

Analiştii apreciază că economia arată semne de redresare datorită creşterii încrederii în urma anunţării noului program BCE de relaxare cantitativă (QE), în valoare de 1.100 miliarde de euro, menit să evite riscul unei spirale deflaţioniste. De asemenea, scăderea preţului la ţiţei şi deprecierea euro sprijină avansul PIB-ului Italiei.

În 2016, creşterea economiei ar urma să accelereze la 1,2%, a estimat recent Banca Centrală a Italiei, deşi se menţin incertitudini considerabile şi revenirea investiţiilor în afaceri trebuie încurajată pentru a se stimula avansul economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...