Italia vrea să vândă 5,4% din Enel, pentru 2,2 miliarde de euro

Vânzarea este prima dintr-o serie de privatizări planificate, menite să reducă povara datoriei de peste 2.000 miliarde de euro, una dintre cele mai ridicate din Europa.
Economica.net - joi, 26 feb. 2015, 07:28
Italia vrea să vândă 5,4% din Enel, pentru 2,2 miliarde de euro

Participaţia de 5,74% în Enel este vândută prin intermediul unui consorţiu de bănci italiene şi străine: Bank of America Merrill Lynch, Goldman Sachs, Mediobanca şi UniCredit.

Guvernul oferă 540 milioane de acţiuni investitorilor instituţionali italieni şi străini. Valoarea estimată a unei acţiuni este de patru euro, reprezentând un discount de 1,2% faţă de preţul titlurilor Enel la închiderea şedinţei bursiere de miercuri, de 4,048 euro, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

În ultimele 12 luni, acţiunile au urcat cu 8,1%, evaluând compania la 38,1 miliarde de euro.

Conform datelor Bloomberg, Trezoreria şi Ministerul Economiei deţin 30% şi, respectiv, 31,24% din Enel. Guvernul a anunţat anul trecut că vrea să vândă până la 6% din compania de utilităţi până la sfârşitul lui 2014, însă a amânat tranzacţia din cauza turbulenţelor de pe pieţele financiare.

De asemenea, Italia vrea să vândă anul acesta 40% din Poste Italiane SpA şi 49% din EnavSpA. De asemenea, până anul viitor, va fi vândută o participaţie de 40% în compania de căi ferate Ferrovie dello Stato.

Săptămâna trecută, Enel SpA a anunţat că procesul de vânzare a activelor Enel România a fost suspendat temporar.

‘Enel confirmă faptul că procesul de vânzare a activelor din România a fost suspendat temporar. Vânzarea activelor Enel România era parte dintr-un program mai amplu de tranzacţii ce urmăreau încasarea a până la patru miliarde de euro, până la sfârşitul anului 2014, pentru reducerea datoriei nete consolidate. Ca urmare a finalizării cu succes a mai multor iniţiative în timpul anului 2014, această ţintă a fost atinsă. Consiliul Director al Grupului va decide, prin urmare, asupra oricăror planuri de continuare a acestui program în contextul noii strategii a grupului, iar mai multe detalii vor fi date în luna martie’, afirmă reprezentanţii companiei.

În luna iulie a anului trecut, Enel a anunţat că boardul său a convenit asupra unui plan de a vinde activele sale de producere a energiei în Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România.

Vânzarea activelor Enel de producţie din Slovacia şi a celor de distribuţie şi vânzări din România sunt parte a unui program mai larg de vânzări de active, în valoare de şase miliarde de euro, început în 2013, care vizează reducerea datoriilor Enel. Activele din Slovacia şi România, împreună cu alte active non-strategice, vor contribui cu peste 4,4 miliarde de euro (6 miliarde dolari) la acest program.

Vânzările vor implica o participaţie de 66% în Slovenske Elektrarne din Slovacia, 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din acţiunile Enel România.

În cazul activelor din România, este vorba despre companii care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), care vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...