Tren Curtici – Milano: Hannibal vrea să transporte marfă între România și Italia până la finalul anului
Serviciul va lega nodul feroviar Melzo de la est de Milano cu terminalul BILK din Budapesta și terminalul Curtici din Arad.
Trenul este programat să efectueze câte două călătorii pe săptămână între Italia și România, cu un timp de tranzit de aproximativ 48 de ore.
„Eurogate Intermodal se va ocupa de tracțiune în Ungaria și România, în timp ce Oceanogate va gestiona ruta italiană”, au explicat reprezentanții Hannibal, potrivit sursei citate.
Aceștia preconizează că serviciul va fi operațional până la sfârșitul anului.
Traficul care vine din Turcia va beneficia în principal de noul serviciu, după cum a menționat Andrea Spagnuolo, directorul de vânzări și dezvoltare a afacerilor din cadrul grupului Contship, într-un comunicat postat pe site-ul companiei. Astfel, terminalul Curtici va avea un rol din ce în mai important în asigurarea legăturilor comerciale Turcia – Italia- România.
Cu alte cuvinte, terminalul românesc va deveni un hub pentru mărfurile turcești destinate Italiei, au menționat cei de la Railway Supply.