Italienii vor să producă în România cel mai bun sortiment de vin din lume

Enologii italieni vor să producă în România cel mai bun sortiment de vin din lume, în apropierea localităţii Peştera din judeţul Constanţa, cu ajutorul unei investiţii sută la sută româneşti, în valoare totală de 8 milioane de euro.
Economica.net - joi, 22 nov. 2012, 19:59
Italienii vor să producă în România cel mai bun sortiment de vin din lume

„Primul sortiment de vin realizat în România pe domeniul Bogdan, în apropierea localităţii Peştera din judeţul Constanţa, va apărea pe piaţă în 2013, urmând ca alte şase sortimente de vin să fie produse începând cu 2014. Avem ambiţia să producem aici cel mai bun vin din lume, pentru că am găsit un teren foarte bun, mult entuziasm, dar şi parteneri interesaţi nu numai de partea financiară, care este sută la sută românească în acest proiect, ci şi de partea calitativă a lucrurilor”, a declarat, joi, enologul italian Luca Maroni, la un eveniment de degustare de vinuri italiene organizat la Ambasada Italiei la Bucureşti.

Specialiştii italieni împreună cu cei români au înfiinţat o plantaţie de viţă de vie de 155 de hectare, de pe care s-ar putea produce două milioane de butelii de vin. Recordul pe care vor să-l doboare enologii italieni constă şi în faptul că strugurii vor fi prelucraţi prin tehnologii biodinamice.
„Vom stabili un record mondial pentru că la ora actuală nu mai există în lume o firmă care să prelucreze struguri pe 155 hectare de teren şi să-i transforme în vin prin metode biodinamice, ceea ce înseamnă că nu se vor pune îngrăşăminte chimice în pământul cultivat cu viţă de vie ci se va prelucra astfel încât viţa să ia ce este necesar din pământ”, a spus Maroni.

Acesta a precizat că vor exista pe domeniul Bogdan trei linii de producţie, una universală, economică, o alta intermediară şi una de top, iar sortimentele de vin vor fi printre altele din gama Pinot Noir, Fetească Neagră, Chardonnay, Cabernet, Muscat Otonel.
„Ambiţia noastră este realizăm linii de producţie pentru orice buzunar, una mai economică, una intermediară şi una de top în aşa fel încât orice român să poată bea un vin de calitate şi un vin sănătos. Ne bazăm mai mult pe linia economică, dar de calitate. Practic, de pe o plantaţie de viţă de vie de 155 de hectare am putea produce două milioane de butelii de vin”, a adăugat enologul italian.

Deşi vinul care va fi produs în România nu are un nume, enologul italian, responsabil cu partea tehnică în cadrul acestui proiect, a declarat că se ocupă de graficul brandului, care va înfăţişa cele patru elemente esenţiale pentru struguri, respectiv aerul, apa, focul şi pământul, împreună cu trimiterea către România, ţara unde se va produce acest vin. „Nu ne-am gândit încă la un nume ci mai întâi la soiul care se va produce în România pentru că sortimentele şi caracteristica strugurilor sugerează numele vinului”, a subliniat Luca Maroni.

Specialistul italian consideră că pe piaţa românească există foarte mult vin care nu s-ar putea vinde pe piaţa italiană din cauza conţinutului mare de sulfiţi.
„Noi vom avea o linie de producţie, una convenţională care va produce vinuri cu cantităţi mici de sulfiţi dar şi una pe care vor fi făcute vinuri fără sulfiţi, dar în mod sigur toate vinurile obţinute vor fi de calitate. Cu cât se lucrează mai bine pe teren, în vinării şi în crame, cu atât este mai curat vinul. Eu am studiat foarte mult vinurile româneşti şi am constatat cu stupoare că acestea conţin foarte mulţi sulfiţi. Pe piaţa românească există vinuri care nu s-ar putea vinde pe piaţa italiană din cauza cantităţii mari de sulfiţi”, a mai adăugat Luca Maroni.

Cu o istorie în vinificaţie de peste 3.000 de ani, peste 2.000 de varietăţi de vinuri, 10.000 de producători şi 20 de regiuni viticole, Italia îşi dispută cu Franţa titlul de cel mai important producător mondial de vin. În 2011, producţia italiană de vin a atins 40,3 milioane de hectolitri, din care 60% a fost destinată producţiei de vinuri de calitate.

În 2011, exportul italian de vinuri a ajuns la 4,4 miliarde de euro, în creştere cu 12,4% faţă de 2010, reprezentând 24 de milioane de hectolitri. România a importat din Italia, în primul semestru al acestui an, vinuri şi musturi în valoare de 3,6 milioane de euro, cu 4,8% mai mult decât în acceaşi perioadă din 2011, din care 48,4% au fost vinurile vrac.

Datele furnizate de Ministerul Agriculturii arată că în primele opt luni ale acestui an, importurile de vin din Italia au totalizat 4.580 de tone, în valoare de 4,5 milioane de euro, iar exporturile 358 de tone în valoare de 602.928 euro. În perioada similară din 2011, importurile de vin din Italia au totalizat 7.839 tone, în valoare 4,9 milioane euro, iar exporturile au fost de 358 de tone valorând 622.810 euro.

Ambasadorul Italiei la Bucureşti, ES Mario Cospito, a organizat joi o degustare de vinuri italieneşti oferite de firma Vinimondo, prezentarea vinurilor fiind realizată de renumitul enolog italian Luca Maroni, care se află în România cu ocazia Târgului internaţional de carte „Gaudeamus”.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...