Iubitele unui fost bancher din Londra şi-au dublat banii investiţi, prin informaţii confidenţiale

Două iubite ale unui fost bancher al Mizuho International, Thomas Ammannn, şi-au dublat banii investiţi, obţinând în total peste 2 milioane de lire sterline efectuând tranzacţii bazate pe informaţii confidenţiale referitoare la preluarea companiei OCE de către Canon, relatează Bloomberg.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 14:02
Iubitele unui fost bancher din Londra şi-au dublat banii investiţi, prin informaţii confidenţiale

Christina Weckwerth a obţinut aproape 2 milioane de lire sterline după ce a investit 1 milion de euro înaintea tranzacţiei dintre Canon şi OCE, în 2009, a afirmat Amanda Pinto, avocat al Autorităţii britanice pentru Servicii Financiare, la deschiderea unui proces penal la Londra.

Jessica Mang, chiropractician în Marea Britanie, a obţinut la rândul ei 65.000 de lire sterline după un plasament de 39.000 de lire sterline.

„Aceste două femei au reuşit să îşi dubleze banii tranzacţionând acţiunile unei singure companii. Fiecare se considera iubita lui Thomas Ammann şi nu au avut cunoştinţă una de cealaltă”, a arătat Pinto.

Ambele femei au fost acuzate de folosirea de informaţii confidenţiale în tranzacţii, dar pledează nevinovat.

Această infracţiune este pedepsită în Marea Britanie cu până la şapte ani de închisoare.

Ammann a pledat vinovat pentru utilizarea de informaţii confidenţiale şi încurajarea acestei infracţiuni. El a făcut parte din echipa pentru fuziuni şi achiziţii a Mizuho, care a consiliat Canon în preluarea OCE.

„Nu a avut el însuşi bani, dar a avut acces la informaţii confidenţiale”, a spus Pinto.

Canon, cunoscută pentru camerele foto şi fotocopiatoarele fabricate, a convenit preluarea OCE în noiembrie 2009, pentru 730 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
O expertă ONU cere statelor să rupă legăturile financiare cu Israelul, ca urmare a situației apocaliptice din Fășia Gaza
O expertă ONU cere statelor să rupă legăturile financiare cu Israelul, ca urmare a situației apocaliptice din Fășia Gaza
O expertă a Organizației Națiunilor Unite a cerut joi statelor să impună un embargou asupra armelor şi să rupă legăturile comerciale şi financiare cu Israelul, despre care ea susţine că......
Rusia vrea să naţionalizeze un mare producător de aur
Rusia vrea să naţionalizeze un mare producător de aur
Biroul procurorului general al Rusiei a demarat o acţiune în justiţie prin care încearcă să naţionalizeze activele ...
Berarii români avertizează că piața locală se poate contracta cu până la 10% ca urmare creșterii accizei și a TVA
Berarii români avertizează că piața locală se poate contracta cu până la 10% ca urmare creșterii accizei și a TVA
Piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimumul ultimilor ...
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Creșterea TVA-ului și a accizelor anunțată ieri de guvernul Bolojan va face combustibilii mai scumpi în România. Însă ...