Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei ca protest faţă de nesemnarea acordului Ucraina-UE
Opoziţia proeuropeană din Ucraina a organizat o serie de manifestaţii pentru a denunţa refuzul Kievului de semnare a acordului cu Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană a comunicat că oferta de semnare a acordului la summitul de la Vilnius rămâne valabilă. „Oferta de semnare a acordului de asociere şi de creare a unei zone de liber-schimb rămâne valabilă”, au anunţat, într-un comunicat comun, preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso.