Iulian Dascălu, în parteneriat cu Romexpo şi Camera de Comerţ a României, vrea să dezvolte un proiect imobiliar-gigant de 2 mld. euro
Viitorul proiect de la Romexpo va integra centrul expoziţional şi va deveni un nou mini oraş cu 14 noi clădiri, inclusiv viitoarea cea mai înaltă clădire din România, alături de o întreagă gamă de servicii.
Proiectul de la Romexpo va integra dincolo de clădiri de birouri şi locuinţe, un nou mall, o piaţă destinată producătorilor locali, un hotel şi tote serviciile conexe.
Viitorul proiect ar trebui să fie deservit de linia de metrou ce va fi construită spre Aeroportul Otopeni, iar conform planului întreaga zonă va beneficia de cel puţin zece străzi noi sau lărgite.
Grupul Iulius mai are deja experienţe anterioare în acest domeniu, finalizând de curând proiectul mixt Iulius Town din Timişoara după ce anterior a dezvoltat proiectul Palas din Iaşi.
Potrivit documentaţiei depuse, pe terenul aflat în proprietatea statului şi trecut în administrarea RAAPPS şi dat în folosinţa gratuită a Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti pe o perioadă de 49 de ani, se doreşte realizarea unui Plan Urbanistic Zonal prin care să se reglementeze condiţiile de construire ale unui Complex Multifuncţional, ce va fi completat de un hotel de 5 stele cu spa.
Proiectul, în care vor lucra peste 20.000 de oameni, va fi deservit de cea mai mare parcare din România, cu peste 12.000 de locuri, şi o suprafaţă de 420.000 mp.
Viitorul proiect va avea ca regim de înălţime de maximum 41 de etaje, record pe piaţa românească – o înălţime de circa 180 de metri, după ce anul viitor compania va finaliza cea mai înaltă clădire din ţară, clădirea office UBC 0 de 155 de metri din Iulius Town Timişoara.