Iulian Dascălu vrea să extindă Iulius Mall Iaşi cu două clădiri, dintre care una de 120 de metri înălţime

Primăria și Consiliul Municipal Iași vor dezbate acordarea unui PUZ pentru extinderea Iulius Mall Iași, mall deținut de compania Iulius, controlată de omul de afaceri Iulian Dascălu și sud africanii de la Aterburry. Potrivit documentelor, proiectul vizează extinderea Iulius Mall Iași cu un turn de 26 etaje şi 120 metri în înălţime, în zona parcării laterale de lângă bulevardul Chimiei. 
Economica.net - Dum, 19 ian. 2020, 12:02
Iulian Dascălu vrea să extindă Iulius Mall Iaşi cu două clădiri, dintre care una de 120 de metri înălţime

În continuarea acestei clădiri ar urma să fie construit un alt imobil, de șase etaje. Ambele clădiri vor avea două niveluri în subteran. În proiectul de extindere se prevede amenajarea a aproape 1.300 de locuri de parcare, atât supraterane, cât şi subterane.

Terenul pe care investitorul îl va dezvolta are peste 32.000 mp. În prezent, cea mai înaltă clădire din România este Sky Tower, de 137 de metri, dezvoltat de Raiffeisen Revolution în Bucureşti, dar în acest an compania lui Iuian Dascălu va finaliza un turn de 155 metri în Timişoara în cadrul proiectului Iulius Town, care va ajunge la o valoare de 440 milioane de euro.

De asemenea, Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar român de malluri, face în parteneriat cu Romexpo şi Camera de Comerţ şi Industrie a României primele demersuri pentru dezvoltarea celui mai mare proiect imobiliar din România, evaluat la circa două miliarde de euro.

Viitorul proiect de la Romexpo va integra centrul expoziţional şi va deveni un nou mini oraş cu 14 noi clădiri, de maximum 41 de etaje, peste 170 de metri, alături de o întreagă gamă de servicii. Proiectul de la Romexpo va integra dincolo de clădiri de birouri şi locuinţe, un nou mall, o piaţă destinată producătorilor locali, un hotel şi tote serviciile conexe.

Viitorul proiect ar trebui să fie deservit de linia de metrou ce va fi construită spre Aeroportul Otopeni, iar conform planului întreaga zonă va beneficia de cel puţin zece străzi noi sau lărgite.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...