Iulian Stanciu, eMAG: Compania va suporta eliminarea plafonului la plata CAS şi CASS, nu angajaţii. Ne-am obişnuit cu lipsa de predictibilitate
„Da, suntem afectaţi de eliminarea plafonului la CAS şi CASS. Măsura nu a fost predictibilă, dar ne-am obişnuit cu asta. E destul de ciudat că suntem taxaţi mai mult în condiţiile în care noi producem nişte lucruri în România. Noi am hotărât ca această creştere de impozite să o suporte compania, să nu afecteze oamenii”, a spus Iulian Stanciu joi, la Bucureşti, răspunzând unei întrebări din partea presei după lansarea oficială a programului Deschide România, destinat micilor antreprenori români.
Dante International, compania care operează eMAG, cu afaceri în România, Ungaria, Polonia şi Bulgaria, a avut în 2015 o cifră de afaceri de 1,7 miliarde lei cu un număr mediu de 1.195 de angajaţi.
Salariaţii vor datora contribuţiile de pensie şi de sănătate la tot venitul realizat, actualul plafon maxim, echivalent cu 5 salarii medii brute, fiind eliminat. Pe de altă parte, salariaţii, PFA şi pensionarii care au şi venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, dar şi din chirii, vor fi scutiţi de CASS pentru acestea, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal.
Principalele noutăţi ale documentului sunt: introducerea scutirii de CASS pentru cei care au venituri din chirii concomitent cu salarii, pensii sau PFA; reintroducerea scutirii de CASS pentru cei care au venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, concomitent cu salarii, pensii sau PFA; eliminarea plafonului maxim de 5 salarii medii brute pentru salariaţi la plata contribuţiilor, atât CAS, cât şi CASS.
Astfel, este reintrodusă scutirea de CASS pentru persoanele care realizează venituri din investiţii (dividende, dobânzi) şi/sau din alte surse pentru aceste venituri dacă în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.
De la 1 ianuarie 2017, conform Codului fiscal – legea 227/2015, scutirea era eliminată, ceea ce însemna că salariaţii, pensionarii, PFA urmau să achite CASS pentru dividende, dobânzi şi drepturi de autor.