Iulius Group a încasat anul trecut 55,6 milioane euro din mall-urile Iulius şi complexul Palas Iaşi

Economica.net
14 02. 2013
iulius__mall_clluj_05747400

Cele patru mall-uri din Timişoara, Cluj, Suceava şi Iaşi au generat încasări de 45,73 milioane de euro, nivel comparabil cu cel din 2011, când rezultatele înregistrate au fost de 45 de milioane de euro, potrivit datelor transmise de Iulius Group la solicitarea MEDIAFAX.

Astfel, în cazul mallului din Timişoara încasările au fost anul trecut de 17,44 de milioane de euro, faţă de 16,8 milioane de euro în 2011, în timp ce pentru cel din Cluj-Napoca veniturile au crescut de la 14,7 milioane de euro în 2011 la 15,27 milioane de euro anul trecut. Venituri constante, de 6,9 milioane de euro, au fost încasate din mall-ul din Suceva, iar încasări în scădere de la 6,6 milioane de euro la 6,12 milioane de euro au fost consemnate de Iulius Iaşi.

În ceea ce priveşte complexul Palas din Iaşi, spaţiile de birouri au înregistrat venituri de 2,25 milioane de euro, în timp ce mall-ul a generat încasări de 7,63 milioane de euro în primele şapte luni de funcţionare (31 mai – 31 decembrie).