Iulius Group investeşte 12 mil.euro într-un proiect ce include reamenajarea unui parc la Cluj

Compania Iulius Group anunţă că va investi 12 milioane euro într-un proiect ce include reamenajarea unui parc la Cluj-Napoca, situat în zona Iulius Mall, în apropierea unui lac, fiind prevăzute o pistă pentru alergare pe covor special, pistă pentru ciclism cu două sensuri, pontoane şi un debarcader.
Economica.net - mar, 12 feb. 2013, 17:37
Iulius Group investeşte 12 mil.euro într-un proiect ce include reamenajarea unui parc la Cluj

„Compania Iulius Group a finalizat planul de reamenajare a spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest, din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca. Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a acestei zone din imediata apropiere a Iulius Mall Cluj. Astfel, locuitorii oraşului vor beneficia de un parc proiectat după cele mai înalte standarde europene, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi. Lucrările vor demara în primăvară şi vor dura circa un an”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de companie.

Conform sursei citate, proiectul prevede alei de promenadă pavate cu piatră cubică, spaţii de relaxare, pistă pentru alergare pe covor special, pistă pentru ciclism cu două sensuri, prevăzută cu locuri pentru închiriere şi parcare biciclete, iar spaţiul verde va fi amenajat cu gazon special. De asemenea, investiţia include amenajarea de pontoane şi a unui debarcader.

Reprezentanţii Iulius Group au precizat că zona verde din jurul Lacului de Vest va fi amenajată de firma italiană Lemscape, care a proiectat şi parcul de peste 50.000 de metri pătraţi al ansamblului urbanistic Palas Iaşi, investiţie a Iulius Group inaugurată în mai 2012.

„În componenţa proiectului Iulius Group este cuprinsă şi o nouă clădire de birouri, care va deveni un punct de atracţie pentru companiile cu planuri de dezvoltare în Cluj-Napoca. Aceasta va defini procesul de regenerare urbană a zonei, componenta «office premium» beneficiind de calitate arhitecturală superioară. Încă din fazele de proiectare şi de construcţie şi continuând cu managementul ulterior, imobilul va respecta principiile «clădirilor verzi», asigurându-se astfel o atenţie deosebită aspectelor legate de mediu ambiental”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, reamenajarea spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest face parte dintr-o investiţie totală de 12 milioane de euro.

Parcul care va fi reabilitat este situat în apropierea Iulius Mall Cluj, inaugurat în 2007 de Iulius Group, companie controlată de omul de afaceri Iulian Dascălu.

Te-ar mai putea interesa și
Vești bune pentru angajații din România. Beneficii de până la 1.200 de euro pe an cu tratamente în afara țării
Vești bune pentru angajații din România. Beneficii de până la 1.200 de euro pe an cu tratamente în afara țării
Tot mai mulți angajatori din România oferă salariaților beneficii suplimentare sub formă de asigurări de sănătate care, în variantele lor de top presupun inclusiv acoperirea cheltuielilor cu......
Donald Trump avertizeaza companiile din Franța: Interzis programe de diversitate și incluziune!
Donald Trump avertizeaza companiile din Franța: Interzis programe de diversitate și incluziune!
Administraţia Trump a scris companiilor franceze care au contracte cu guvernul Statelor Unite, cerându-le să respecte ...
Ministrul finanțelor spune cu jumătate de gură că vor crește taxele și impozitele: Există și soluții să nu se ajungă la asta
Ministrul finanțelor spune cu jumătate de gură că vor crește taxele și impozitele: Există și soluții să nu se ajungă ...
Ministrul finanțelor, Tanczos Barna, spune că deficitul bugetar nu va sări de 7% anul acesta, deși în 2024 a atins 9%, ...
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor grupului Rompetrol, Petromidia și Vega își va crește exporturile de carburanți ...