Iulius Group reamenajează parcul de lângă Iulius Mall Cluj
Astfel, locuitorii oraşului vor beneficia de un parc proiectat după cele mai înalte standarde europene, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp. Lucrările vor demara în primăvară şi vor dura circa un an.
Luând în considerare potenţialul zonei de modernizare şi reconversie într-un pol de dezvoltare urbană, amenajarea parcului este un obiectiv important, perimetrul Lacului de Vest fiind în prezent neamenajat şi nemobilat. Demersul Iulius Group este susţinut şi de autorităţile locale, spaţiul vizat deservind entităţi publice şi private.
Zona verde din jurul Lacului de Vest va fi amenajată de firma italiană Lemscape, companie care a proiectat şi parcul de peste 50.000 mp al ansamblului urbanistic Palas Iaşi, investiţie a Iulius Group inaugurată în mai 2012. Revitalizarea zonei din vecinătatea lacului presupune îmbinarea a numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber: alei de promenadă pavate cu piatră cubică, spaţii de relaxare, pistă pentru alergare pe covor special, pistă pentru ciclism cu două sensuri, prevăzută cu locuri pentru închiriere şi parcare biciclete, dar şi numeroase alte facilităţi. Spaţiul verde va fi amenajat cu gazon special, pe care clujenii se vor putea aşeza şi destinde, la fel ca în marile parcuri europene. De asemenea, locuitorii oraşului vor avea posibilitatea să se plimbe cu barca pe lac, investiţia în spaţiul verde incluzând amenajarea de pontoane şi a unui debarcader.
Compania Iulius Group are experienţă în realizarea unor spaţii verzi de amploare, dovadă a acestui fapt fiind parcul din cadrul ansamblului multifuncţional Palas Iaşi. Acesta reprezintă cea mai mare investiţie privată din România într-un spaţiu cu destinaţie publică, în valoare de peste 2,5 milioane de euro.
În componenţa proiectului Iulius Group este cuprinsă şi o nouă clădire de birouri, care va deveni un punct de atracţie pentru companiile cu planuri de dezvoltare în Cluj-Napoca. Aceasta va defini procesul de regenerare urbană a zonei, componenta „office premium” beneficiind de calitate arhitecturală superioară. Încă din fazele de proiectare şi de construcţie şi continuând cu managementul ulterior, imobilul va respecta principiile „clădirilor verzi”, asigurându-se astfel o atenţie deosebită aspectelor legate de mediu ambiental.
Reamenajarea spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest face parte dintr-o investiţie totală de 12 milioane euro.
Parcul care va fi reabilitat este situat în apropierea Iulius Mall Cluj, inaugurat în 2007 de Iulius Group, companie controlată de omul de afaceri Iulian Dascălu.